Ediția cu numărul șapte a Festivalului Internațional de Muzica Ușoară pentru Copii și Tineri "Voci de îngeri" s-a încheiat duminică, 21 aprilie.
„Se spune că muzica este cea mai bună soluție la orice problemă și nu are cum sa fie altfel, dovadă sunt vocile de îngeri care au participat la acest frumos eveniment.
Mulțumim, copii, că împărtășiți cu noi din talentul vostru și ne bucurați cu momente deosebite în fiecare an. Felicitări tuturor participanților și mult succes în viitor!”, a spus viceprimarul Lucian Harșovschi, care a avut onoarea de a înmâna marele trofeu al festivalului câștigătoarei acestei ediții, Sara Francesca Bumb. Valoarea marelui premiu este de 3000 de lei.
Cu această ocazie, Lucian Harșovschi a reiterat sprijinul administrației locale pentru astfel de evenimente.
De altfel, principalul finanțator al acestui festival, care are un juriu format din 11 personalități din lumea muzicii, printre care Mihai Alexandru - președinte, Cezar Ouatu, Crina Mardare, Tudor Turcu, este municipalitatea suceveană. Organizatori ai evenimentului sunt Gabriela și Andrei Morar.