Judecătoria Rădăuți a dispus condamnarea la 7 ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de viol, a unui bărbat care se află în arest preventiv din luna august a anului trecut. Cazul este unul delicat, victima fiind o minoră în vârstă de 14 ani la data comiterii faptelor.
Vasile Păsăilă este acuzat că, în data de 13 august 2023, pe timp de noapte, ”a săvârșit acte de naturală sexuală prin constrângere morală față de o persoană în vârstă de 14 ani, în timp ce aceasta se afla la domiciliul său”.
Victima era lăsată temporar în îngrijirea inculpatului.
Judecătoria Rădăuți l-a găsit așadar vinovat pe inculpat și a menținut arestul preventiv valabil încă din data de 24 august 2023, până când sentința va rămâne definitivă.
Inculpatul se bucură încă de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a judecătorilor.