Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava a fost certificat ca aeroport internațional. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că prin obținerea acestui statut se văd roadele făcute în ultimii ani pentru modernizarea Aeroportului ,,Ștefan cel Mare" din Suceava, acestea fiind tot mai consistente și evidențiindu-se tot mai des.
„De data aceasta vorbim de certificări ale acestor eforturi. Începând de miercuri, Aeroportul Suceava este certificat ca aeroport internațional, după ce până acum era un aeroport deschis traficului internațional. A trecut cu brio evaluarea la care a fost supus. Lucrul acesta va duce la creșterea gradului de încredere al pasagerilor”, a spus Flutur.
El a arătat că evaluarea aeroportului a avut loc în perioada 29 februarie – 4 aprilie 2024, comisia care a făcut acest lucru concluzionând îndeplinirea și respectarea procedurilor specifice de acordare a certificării de aeroport internațional. Comisia de evaluare a fost formată din reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Finanțelor, ai Ministerului Sănătății, ai Autorității Naționale Fitosanitare și ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Președintele CJ Suceava a declarat că evaluarea a fost efectuată în scopul constatării îndeplinirii condițiilor de certificare ca aeroport internațional și implementarea corespunzătoare a cerințelor Spațiului Schengen.
„Astfel, Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava se conformează la cerințele naționale și internaționale aferente facilităților pe aeroporturile internaționale, aplicarea integrală a acquis-ului Schengen și asigurarea unui mediu propice de dezvoltare a colaborării cu organismele naţionale şi internaţionale din transportul aerian”, a afirmat șeful administrației județene.
El a adăugat că tot miercuri, directorul general al ROMATSA l-a anunțat că s-au aprobat lucrările de modernizare a Sistemului ILS de aducere la sol a aeronavelor pe timp de ceață, noul sistem fiind similar celui de pe Aeroportul Otopeni. În același timp, el a mai adăugat că pentru cei care folosesc parcarea aeroportului, în maxim două zile va fi disponibilă aplicația prin care plata se va putea face online.