O femeie în vârstă de 81 de ani, din Siret, a fost păcălită de escroci prin metoda ”accidentul” și lăsată fără 14.500 de lei (aproape 3.000 de euro). Incidentul s-a petrecut sâmbătă, 6 aprilie, în jurul orei 14.30. Octogenara a primit un apel pe telefonul fix de acasă, în care o persoană i-a comunicat că unul dintre fii, aflat în Spania, a avut un accident și urmează să sufere o amputație, iar pentru asta trebuie plătită suma de 7.000 de euro unui medic.
Femeia a comunicat că are doar 14.500 de lei, iar necunoscutul a fost de acord. În câteva minute, la poarta femeii a apărut un complice al escrocului, care a luat cei 14.500 de lei și a dispărut.
Puțin mai târziu, octogenara a fost sunată de un alt fiu, care locuiește în județul Botoșani, care după ce a aflat povestea și-a dat seama că este o escrocherie. Înșelăciunea a fost confirmată de fratele său din Spania, motiv pentru care fiul din România și mama sa au mers la poliție, unde au reclamat totul. S-a deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ”înșelăciune”, iar polițiștii încearcă să dea de autorii escrocheriei.
”Deși în mod repetat s-a atras atenția asupra metodelor de înșelăciune, în continuare mulți suceveni cad pradă celor care profită de încrederea lor și încearcă să realizeze câștiguri financiare ilicite.
Recomandările preventive promovate în mod constant au creat impresia că unele metode de înșelăciune nu mai sunt de actualitate și nu mai pot duce la victimizarea persoanelor de bună-credință.
Cu toate acestea, în ultima perioadă, pe lângă înșelăciunile prin metode noi (fonduri de investiții, criptomonede etc.) se manifestă tot mai mult și vechile moduri de operare (înșelăciuni prin metoda <accidentul>, comerț on-line etc.)”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.