Alianța Franceză din Suceava continuă seria de întâlniri cu scriitori şi autori francofoni din spaţiul românesc, marți, 9 aprilie 2024, la ora 16.00, sub genericul Rencontres-lectures avec des écrivains francophones de Bucovine. Acțiunea va fi animată de scriitorul şi artistul vizual Constantin Severin.
Întâlnirea din această lună o are ca invitată pe prof. dr. habilitat Elena Prus, prorector pentru proiecte la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Chişinău, Republica Moldova, membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova şi a Uniunii Scriitorilor din România, autoare a peste 300 de studii şi articole științifice, didactice, publicistice, specialistă în literatura universală şi comparată, precum şi în istoria literaturii franceze şi francofone.
Fondatoare și redactor-șef al colocviului şi revistei științifice La Francopolyphonie (ULIM, 2006-2016), al revistei științifice Intertext (ULIM, din 2007), redactor-șef al revistei Lecturi filologice (ULIM, 2006) și Studii europene (cu suportul Programului Erasmus+ al Uniunii Europene, ECSA Moldova, 2015-2016). Consilier editorial la editura „Institutul european” (Iaşi, România, 2006-2007) și la editura „Cartea Românească Educațional” (Iaşi, România, 2019-2022), prof. Elena Prus a deschis importante colaborări cu spaţiul academic românesc, cu cel sucevean în mod deosebit, participând la numeroase evenimente ştiinţifice şi culturale organizate de Universitatea „Ştefan cel Mare” şi Alianţa Franceză din Suceava.
Tema întâlnirii din luna aprilie este „La Parisienne romanesque” şi a fost inspirată de cercetările pe care invitata le-a realizat referitor la personajul femeii pariziene în literatura franceză a secolului XIX, ca reprezentantă a modernităţii şi ca entitate socială particulară în conştiinţa colectivă şi individuală.
Printre participanţii la dialogul moderat de scriitorul Constantin Severin îi amintim pe Pierre Morel, MC dr. editor la Universitatea din Quebec, Canada, prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, preşedinte de onoare AFC, Efstratia Oktapoda, MC dr. la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, prof. univ. dr. Mariana Mureşanu, Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi, Carolina Dodu-Savca, Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, prof. univ. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.
Activitatea este realizată în colaborare cu Atelierul Ecolectura, filiala Târgovişte, Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu” din Chişinău şi se va desfăşura în format hibrid: la sediul Alianţei Franceze din Suceava, iar persoanele care doresc să participe online, pot accesa linkul https://meet.google.com/gmc-ehwe-sfn.