În ultima zi a lunii martie, la Siret a avut loc avanpremiera unui concert-eveniment al Orchestrei Simfonice Suceava alcătuită din elevi și profesori ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava dirijată de profesorul Valentin Ianoș.
Peste 250 de suflete au „respirat” la unison suflul muzicii clasice interpretate fără cusur, cu pasiune și din dorința de a dărui comunității tot ce e mai frumos, cu ajutorul
Rotary Club Suceava Cetate, care se străduiește de câțiva ani să ofere prietenilor, amatorilor de muzică și artă, cunoscătorilor și publicului larg din județul Suceava o paletă cât mai variată de opțiuni provocatoare și interesante de petrecere a timpului liber și de cultivare a frumosului prin frumos, îndeosebi prin muzică.
„De data aceasta, suntem onorați să prezentăm un eveniment inedit cu aportul clubului nostru și al altor organizații publice și private din domeniul educației, artei și mass-media care au consolidat un parteneriat strategic menit să dăruiască acces neîngrădit publicului larg la bagheta magică a muzicii clasice”, a precizat Loredana Mihăilă, președinte Rotary Club Suceava Cetate.
Pe acordurile valsului „Pe frumoasa Dunăre albastră” de J. Strauss II sau ale „Baladei” lui Ciprian Porumbescu, sala Casei de Cultură „Mihai Teliman” din Siret a fost neîncăpătoare pentru cei peste 250 de spectatori de toate vârstele.
Cu zâmbete și emoție au fost întâmpinați cei 40 de artiști care au interpretat un program variat și complex din care nu au lipsit nici surprizele artistice, care au inclus balet, desen și arii celebre.
Invitat al orchestrei dirijate de profesorul Valentin Ianoș a fost și tenorul Sorin Ursan Delaclit. Evenimentul a fost organizat impecabil de Centrul Cultural din Siret în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților din Suceava, cu sprijinul Primăriei orașului Siret și al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, fiind sponsorizat de Rotary Club Suceava Cetate.
Concertul a fost transmis integral de Televiziunea Intermedia Suceava și preluat pe postul de radio Viva FM, făcând astfel posibilă audiția de către un public mult mai numeros.
„Concertul de la Siret reprezintă practic evenimentul de deschidere a unui sezon întreg de concerte simfonice care vor avea loc în municipiul Suceava începând cu luna mai a acestui an. Orchestra Simfonică Suceava, dirijată de prof. Valentin Ianoș, constituie o veritabilă gură de aer proaspăt în peisajul cultural al județului nostru, care va avea parte în acest an de proiecte foarte interesante și provocatoare în zona muzicii culte”, a afirmat Ioan Mateiciuc, manager al Orchestrei Simfonice Suceava.
Prezent la eveniment, Vasile Varvaroi, vicepreședintele Rotary Club Suceava Cetate, a spus că „suntem onorați să fim susținătorii acestui demers ambițios încă de la primele acorduri. Ne reafirmăm astfel misiunea de a deschide noi orizonturi în cadrul comunității prin derularea de proiecte care dezvoltă o altfel de educație”.
Fiind parte a unei organizații globale, principala valoare după care se ghidează Rotary Club Suceava Cetate este chiar mottoul acesteia: „A servi mai presus de sine”. „Credem în noi, prețuim oamenii și încurajăm diversitatea și dezvoltarea prin educație. Ne propunem să vedem lucrurile dintr-o perspectivă diferită și suntem pregătiți să oferim tot ce e mai bun comunității”, au adăugat reprezentanții organizației care a făcut posibil apreciatul concert filarmonic de la Siret.