Șase cetățeni ucraineni se aflau în microbuzul Mercedes răsturnat vineri dimineață în curbele de la Prisaca Dornei, pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal. Din fericire, deși cinci dintre ucraineni au fost transportați la spital, nici unul nu a rămas internat, neavând leziuni.
Accidentul s-a produs la 6.40 dimineață, iar la fața locului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
În microbuz se aflau șase persoane, toate adulte, conștiente și cooperante.
În cele din urmă, nefiind victime care să fi suferit leziuni, evenimentul a fost încadrat de polițiștii rutieri la accidente ușoare, soldate doar cu pagube materiale.
Șoferul a fost verificat cu aparatul etilotest și nu era băut. El a scăpat microbuzul de sub control din cauza neadaptării vitezei în curbe.