Chiar de primăvara abia începe să se manifeste, timid, iar nopțile friguroase nu permit încă funcționarea stațiilor de asfalt, municipalitatea suceveană a demarat deja lucrări de reabilitare stradală, în mai multe zone.
Un astfel de șantier de reparații capitale a fost deschis în cartierul Ițcani, pe strada Aurel Vlaicu, unde, conform viceprimarului Lucian Harșovschi, care a inspectat în teren lucrarea, cel mai probabil se va continua și cu strada Ion Luca Caragiale.
” Schimbăm borduri, punem trotuarul, refacem și strada, astfel încât traficul rutier din această zonă să se desfășoare constant. Este o stradă circulată, mai ales că pe lângă case avem și multe spații comerciale.
De asemenea, după discuțiile avute cu oamenii din zonă, am demarat procedura necesară pentru expertiza străzii I.L. Caragiale, care ne va arăta dacă a avut cândva asfalt și dacă putem să continuăm lucrările de reabilitare și pe aceasta. Un nou șantier și în cartierul Ițcani, pentru că vremea permite și nu ne oprim aici, continuăm!”, a explicat Lucian Harșovschi.
Lucrări similare au fost reluate de municipalitate și pe strada Leca Morariu, iar în perioada următoare, după ce vor fi deschise stațiile de asfalt, vor fi făcute și reparații punctuale la covorul asfaltic de pe arterele principale și prin cartiere.