Luna martie, lună în care s-au desfășurat etapele județene ale olimpiadelor școlare, a adus o serie de distincții deosebite pentru Colegiul ,,Andronic Motrescu” Rădăuți.
Munca susținută a elevilor, dublată de efortul cadrelor didactice, nu a întârziat să dea rezultate, transmit reprezentanții liceului.
Astfel, pe data de 16 martie 2024, trei eleve ale unității au obținut locul I la nivel județean și calificarea la etapa națională a olimpiadelor de specialitate.
Una dintre ele este Beatrice Sofroni, din clasa a XI-a, pentru specializarea Tehnician în turism, avându-le drept coordonatoare pe profesoarele Simona Boțic, Cristina Buliga, Simona Baharnicean, Elena Giuraniuc și Ariadna Gavra.
Tot din clasa a XI-a, Lavinia Văcărean, îndrumată de profesoarele Nicoleta Schipor, Elena Muha și Maria Juravle, s-a distins la specializarea Tehnician în industrie alimentară.
La secțiunea Tehnician analize produse alimentare, colega ei, Oana Ciobotar, a obținut mențiune. În cele din urmă, la specializarea Tehnician veterinar a excelat eleva Bianca Ghiza, din clasa a XII-a, sub coordonarea profesorului Ionel Iosub.
„Ne mândrim cu rezultatele elevilor noștri și sperăm că perseverența și studiul le vor fi recompensate și la etapa națională, care va avea loc în luna aprilie. Premiile la concursurile de specialitate au devenit de mult timp o tradiție în acest colegiu. Cu siguranță că și de această dată vom da dovadă de profesionalism și excelență”, a declarat directorul adjuct al Colegiului <Andronic Motrescu>”, profesoara Cristina Moloci.