La Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), Corp E, parter, va avea loc vineri, 29 martie 2024, la ora 17:30, evenimentul „Balada Doamnelor de azi”, organizat de Școala de Etichetă și Bune Maniere (fondator/manager Margareta Lupaşcu), Alianța Franceză din Suceava, Mov de Bucovina și Biblioteca USV. Pornind de la identitatea şi eticheta feminităţii, organizatorii și invitații vor încerca să contureze „Balada Doamnelor de azi”, în cadrul unei dezbateri cu tema „Femeia modernă, între feminitate şi feminism”.
Dezbaterea va fi una deschisă către public. Va fi un dialog vibrant între invitatele speciale ale evenimentului şi doamnele participante. Invitatele speciale ale evenimentului sunt Irina-Anda Bodnariu - psiholog, psihoterapeut și Nicoleta Domnu - fondator Need Cosmetice și Beauty nutrition, cu certificare în formulare cosmetică și care a început pregătirea în domeniul dermatonutriției.„Nicoleta Domnu își dorește ca, prin tot ceea ce face, să arate femeilor cum să îşi recapete feminitatea şi încrederea în ele, prin practici simple de îngrijire. Cu siguranță, prin prezența doamnei Nicoleta Domnu, dezbaterea va fi una extrem de provocatoare și interesantă”, spune Margareta Lupaşcu.
„Sunt o susținătoare a încrederii în sine, o femeie care a ajuns să se sature de normele rigide ale frumuseții și persoana care te poate face să te îndoiești de informațiile pe care le dețineai până acum în ceea ce privește îngrijirea personală”, a declarat Nicoleta Domnu.
Psihologul și psihoterapeutul Irina-Anda Bodnariu este o profesionistă de excepție, cu o vastă experiență în domeniu. „Irina-Anda Bodnariu este cunoscută la nivel național, un suflet frumos cu mare drag de oameni. Direcțiile principale de dezbatere cu dumneaei și publicul vor fi psihologia femeii, identitate, rol și puterea feminității”, a completat Margareta Lupaşcu.
Momentele muzicale vor fi asigurate de Alexandru Maxim, interpret, finalist la Vocea României. Amfitrioane ale evenimentului vor fi Sanda-Maria Ardeleanu, Margareta Lupaşcu, Laura-Cătălina Culipei. În cadrul programului de vineri, de la USV, este inclusă și o prezentare de ţinute business deosebite şi ţinute de seară create în atelierul „Noble femme”. Mai multe informații despre eveniment, dar și link-ul pentru înscrieri pot fi accesate pe pagina de Facebook Școala de Etichetă și Bune Maniere.