Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 15 mar 2024 - Anul XXIX, nr. 62 (8591)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Un milion de euro oferit de EGGER comunității, prin sponsorizări

Vineri, 15 Martie 2024 (16:06:24)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Consacrată implicării active în dezvoltarea comunității, EGGER rămâne o companie angajată în proiecte ce vizează îmbunătățirea condițiilor de educație, a accesului la servicii de sănătate și oferirea de sprijin pentru comunitățile locale din apropierea fabricii din Rădăuți. Sponsorizările realizate de compania EGGER în anul 2023 se ridică la 969.000 de euro. Aproape un milion de euro, oferiți pentru proiecte benefice comunității, investiți în educație ori în sprijinul a mii de copii care au nevoie de ajutor, dar și în organizarea de activități sportive de care s-au bucurat o mulțime de oameni.

 

Contribuția EGGER la siguranța și dezvoltarea turistică a comunităților din județ

 

Pentru al șaselea an EGGER susține proiectul Via Transilvanica în județul Suceava. Ultimele sponsorizări, în valoare de 250.000 de euro, sunt dedicate amenajării unor căsuțe pentru turiștii care pășesc pe ”drumul care unește”.

EGGER contribuie astfel la dezvoltarea turismului local, stimulând economia și promovând potențialul turistic al Bucovinei.

Compania EGGER susține cultura și tradițiile locale, contribuind la conservarea și promovarea patrimoniului cultural prin implicarea în proiectul ”Casa Enescu”, inițiat de Fundația Pro Patrimonio. Fondurile alocate în 2023 de EGGER au dat startul procesului de salvare de o ciupercă dăunătoare a casei mamei compozitorului și violonistului George Enescu de la Mihăileni.

EGGER oferă un sprijin vital pentru siguranța comunităților prin sprijinirea achiziționării de autoutilitare de stingere a incendiilor.

Este consolidată astfel capacitatea Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență/SVSU de intervenție în caz de urgență.

După ce în 2023 SVSU Satu Mare a intrat în posesia unei autospeciale care este folosită pentru intervenția în situații de urgență din Satu Mare și Țibeni, EGGER a alocat alți 100.000 de euro pentru dotarea SVSU Volovăț cu o autoutilitară de stingere a incendiilor.

Cu cei peste 250.000 de euro alocați pentru cele două autospeciale EGGER contribuie la creșterea gradului de siguranță și securitate la incendiu a locuitorilor din comunele Satu Mare și Volovăț, dar și a localităților apropiate. Utilizarea unei autoutilitare pentru intervenția în cazul incendiilor reduce timpul de răspuns la intervenții și pagubele generate de incendii și sporește capacitate de gestionare a situațiilor de urgență.

Alți 55.000 de euro au fost destinați comunității din Dornești.

Prin instalarea de sisteme informatice moderne în cadrul Primăriei Dornești este îmbunătățită eficiența administrației locale, iar instalarea unui sistem de monitorizare video a traficului auto contribuie la gestionarea mai eficientă a resurselor și la creșterea calității vieții și siguranței în comună.

 

”EGGER adoptă o școală” și sprijin pentru peste 30 de unități școlare

 

Școala ”Mihai Eminescu” din Rădăuți a fost cea de-a treia instituție de învățământ inclusă în proiectul ”EGGER adoptă o școală”.

Cei 225.000 de euro au fost alocați pentru două terenuri de sport, două clase și două grupuri sanitare amenajate de la zero, mobilier școlar pentru 14 clase și dulăpioare pentru alte 10 clase. Beneficiarii finali sunt cei peste 1.000 de elevi, părinții acestora și cadrele didactice.

”Proiectul ”EGGER adoptă o școală” a crescut an după an.

”Compania oferă nu doar resurse materiale, ci și inspirație pentru copii, profesori, directori. Creionăm un model de implicare în comunitate și ne dorim ca și alte companii să aloce fonduri și să se implice în proiecte ce vizează educația și sănătatea comunității unde activează”, a declarat Alina Chifan, director comercial EGGER Romania.

Colegiul Tehnic Rădăuți este o altă instituție de învățământ care a atras sponsorizări EGGER cumulate în ultimii doi ani de peste 110.000 de euro destinate modernizării corpului A, dar și amenajării noului corp de clădire B.

Compania EGGER este preocupată de condițiile în care sunt educați copiii. Pe lângă modernizarea cu pardoseală, mobilier școlar, echipamente IT sau echipamente sportive a instituțiilor de învățământ, este acordată o atenție deosebită și siguranței.

În 2023 școala ”Petru Mușat” Siret a beneficiat de o sponsorizare de 83.000 de euro pentru modernizarea instalației electrice, iar grădinița din Bilca și-a modernizat acoperișul ca urmare a unei sponsorizări de 13.000 de euro.

Pentru alte 33 de unități școlare din județul Suceava, dar și din alte județe compania EGGER a facilitat condiții mai bune de învățare și dezvoltare prin sponsorizări de peste 285.000 de euro în 2023.

 

Peste 2.200 de elevi implicați în două proiecte de educație Salvați Copiii, sponsorizate de EGGER

 

În 2023, zece grădinițe din județul Suceava au demarat activitățile din cadrul proiectului „Să fim prieteni – Fără Bullying”, dezvoltat de Salvați Copiii și finanțat de EGGER.

Astfel, peste 700 de copii, 42 de cadre didactice și 900 de părinți din Rădăuți și comunele Satu Mare și Frătăuții Vechi sunt implicați în prevenirea și excluderea comportamentelor agresive.

Alți peste 1.500 de elevi, alături de cadre didactice, din șapte școli din Rădăuți și comunele Satu Mare și Frătăuții Vechi sunt incluși în programul de educație ”Alegeri sănătoase” pentru un stil de viață sănătos, compus din cinci module care abordează teme relevante pentru elevi.

 

Un an de terapie 3C gratuită pentru copiii cu TSA

 

Pentru al doilea an consecutiv, sponsorizările EGGER destinate creșterii calității serviciilor de sănătate s-au concentrat spre o categorie de bolnavi care necesită tratament și îngrijiri pe termen lung: copiii cu tulburări din spectrul autist/TSA.

EGGER a sprijinit financiar familiile acestor copii prin oferirea unui an de terapie 3C gratuită pentru copiii cu autism din Rădăuți și împrejurimi.

Compania EGGER a continuat colaborarea cu Asociația pentru Intervenție în Autism/AIAS, prin organizarea unui curs de tip RBT prin care 40 de părinți cu copii cu TSA s-au pregătit timp de șase luni pentru a fi terapeuți direcți ai propriului copil și persoana principală în implementarea planului personal de intervenție.

Achiziționarea celor șase ventilatoare pentru ambulanțele de tip B1 din județul Suceava (substațiile de ambulanță Rădăuți, Gura Humorului, Fălticeni și stația centrală Suceava) a consolidat capacitatea de intervenție medicală de urgență, permițând intervenția în cazul nou-născuților, fără a mai fi nevoie de împrumutarea unui ventilator de la un spital sau deplasa-rea unei ambulanțe de transport nou-născuți din județul Iași. Astfel a fost redus timpul de intervenție și au crescut șansele la viață ale celor care apelează la serviciile medicale de urgență.

Prin intermediul partenerului Crucea Roșie Suceava, în anul 2023 compania EGGER a sprijinit 16 persoane, cazuri medicale grave ce au necesitat tratamente sau operații în valoare totală de 62.000 de euro. 

Compania EGGER încurajează activitatea sportivă și promovează un stil de viață sănătos atât în rândul angajaților, prin beneficiile pe care le oferă, cât și în rândul comunității, prin sponsorizarea proiectelor sportive din județul Suceava. În anul 2023 EGGER a sponsorizat organizarea de concursuri sportive sau participarea sportivilor la aceste concursuri prin proiecte în valoare de 60.000 de euro în ramurile sportive atletism, fotbal, handbal, padbol, tenis și trial bike.

În cei 15 ani de prezență la Rădăuți, compania EGGER și-a menținut angajamentul de a aduce beneficii semnificative comunității și de a investi în proiecte care să contribuie la dezvoltarea sustenabilă și la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din județul Suceava. În 2024 compania rămâne deschisă la colaborări și parteneriate care să consolideze și mai mult legăturile cu comunitatea locală.

 

EGGER în România

 

Grupul EGGER deține din 2008 o fabrică în România, în Rădăuți, județul Suceava. Fabrica are peste 850 de angajați. În Rădăuți, sunt produse plăci de PAL brut și melaminat pentru industria mobilei, precum și plăci OSB pentru industria construcțiilor din lemn și sectorul retail. EGGER a investit cca. 500 de milioane de euro în dezvoltarea unității strategice de producție din Rădăuți într-o locație de producție complet integrată și dotată cu tehnologie de ultimă generație.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un milion de euro oferit de EGGER comunității, prin sponsorizări.
 Vizualizări articol: 542 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Un milion de euro oferit de EGGER comunității, prin sponsorizări0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei