Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Burdujeni organizează, în această perioadă, până în aprilie 2024, Campania „Colectăm cărți pentru o cauză nobilă”. „Odată cu venirea primăverii, ne-am propus să aducem prospețime și culoare în Biblioteca Sfântul Benedict de Nursia, găzduită cu drag în curtea Parohiei Sfinții Împărați Constantin și Elena din cartierul Burdujeni. Știm că fiecare pagină citită este ca o floare nouă, care înflorește în imaginația noastră și vrem să cultivăm acest spirit al creșterii și învățării în comunitatea noastră”, au transmis reprezentanții Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Campania este organizată cu sprijinul JCI Suceava, ASUS (Asociația Studenților din Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava), Bar Events Suceava și cu ajutorul partenerilor: Bafi Kids, Container, Pixeda, LuciCosm Beauty Studio, Remorci Prime (Remorci Suceava) și Tipografia Fata-Verso.
„Suntem hotărâți să aducem cărți pentru toate vârstele și gusturile.Donați cărți vechi sau noi, pentru a inspira și îmbogăți imaginația celor din comunitatea noastră. Cu fiecare carte donată, aducem o rază de lumină și un zâmbet pe chipurile celor ce trec pragul bibliotecii. Haideți să împărtășim bucuria lecturii și să cultivăm împreună spiritul primăvăratic al învățării și comunității”, transmit organizatorii.Locurile unde puteți dona cărți: Container (str. Oituz, nr. 44), LuciCosm Beauty Studio (str. Stațiunii, nr. 2, bl. C6), Pixeda (str. Mărășești, nr. 15), Remorci Suceava (str. Victoriei, nr. 85, Sfântu Ilie), Tipografia Fata-Verso (str. Mărășești, nr. 4) Bafi Kids (str. Bujorilor, nr. 2A, Burdujeni).