Valabilitatea cardurilor pentru plata energiei termice și electrice este până la 31 martie 2024, însă pot fi utilizate doar la plata facturilor restante, nu și a celor curente, emise în acest an. Directorul firmei Thermonet Suceava, Mugur Corlățean, a explicat că sucevenii beneficiari ai cardurilor de energie le pot utiliza până la 31 martie 2024, dar numai pentru a plăti facturi emise până la data de 31 decembrie 2023. „Facturile pentru ianuarie și februarie nu se pot plăti cu aceste carduri. Sunt bani europeni și așa este legislația deocamdată. Dacă mâine se modifică, le acceptăm imediat”, a precizat Mugur Corlățean.
Valabilitatea cardurilor a fost prelungită de Guvern în noiembrie 2023, după ce executivul a primit acordul de la reprezentanții Comisiei Europene, dar nu a fost corelată și cu perioada de facturare.
Dacă acest lucru nu se va întâmpla în perioada imediat următoare, cei care și-au lăsat bani pe card și pentru primele luni din acest an îi vor pierde la 31 martie.
Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat săptămâna trecută că a avut intervenţii la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) pentru a fi acceptate la plată facturile la energie termică și electrică emise în ianuarie, februarie și martie a.c. și a primit asigurări că va fi emis un ordin de ministru în acest sens. Deocamdată legislația nu s-a modificat, astfel că asociațiile de proprietari și Thermonet nu acceptă la plată cardurile de energie pentru facturile curente deoarece aceste sume nu pot fi decontate pentru perioada neacoperită de lege.