Campionatul Ligii a IV-a sucevene se reia la sfârșitul acestei săptămâni, după trei luni de pauză. Partidele rundei cu numărul XVI, prima din retur, se vor disputa duminică, de la orele 11.00 și 14.00. În cel mai tare meci al etapei se întâlnesc, pe terenul din Frătăuții Noi, Bradul Putna, ocupanta locului patru, și Juniorul Salcea, prima clasată.
Competiția din partea a doua a campionatului se anunță una pasionantă, în condițiile în care nu mai puțin de patru formații, este vorba de Juniorul Salcea, Șoimii Gura Humorului, Juniorul Suceava și Bradul Putna, sunt angrenate în lupta pentru promovarea în eșalonul al treilea.
Programul etapei a XVI-a:
Moldova Drăgușeni – Recolta Fântânele
Forestierul Frumosu – Progresul Frătăuții Vechi
ASA Rarău Câmpulung Moldovenesc – Viitorul Liteni
Bradul Putna – Juniorul Salcea
Bucovina Dărmănești – Minerul Iacobeni
Sporting Poieni Solca – Şomuzul Preutești
Bucovina II Rădăuți – Şoimii Gura Humorului
Juniorul Suceava va sta în această rundă.
La barajul de promovare în Liga a III-a, programat pe 16 și 23 iunie, campioana județului Suceava va întâlni campioana județului Vaslui.
Clasament
1 Juniorul Salcea 14 12 1 1 57-6 37p
2 Şoimii Gura Humorului 14 12 1 1 48-11 37p
3 Juniorul Suceava 14 12 0 2 51-18 36p
4 Bradul Putna 14 10 2 2 43-23 32p
5 Viitorul Liteni 14 8 3 3 54-28 27p
6 Forestierul Frumosu 14 8 1 5 38-33 25p
7 Moldova Drăgușeni 14 6 5 3 43-32 23p
8 Progresul Frătăuții Vechi 14 6 2 6 36-31 20p
9 Şomuzul Preuteşti 14 6 2 6 25-27 20p
10 Minerul Iacobeni 14 6 0 8 44-42 18p
11 Sporting Poieni Solca 14 4 0 10 27-63 12p
12 Recolta Fântânele 14 3 1 10 17-38 10p
13 Bucovina Dărmănești 14 2 0 12 20-51 6p
14 ASA Rarău Câmpulung 14 1 0 13 13-64 3p
15 Bucovina II Rădăuţi 14 0 0 14 3-52 0p
Notă: Formația Bucovina II Rădăuți s-a retras din campionat!