Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 6 mar 2024 - Anul XXIX, nr. 54 (8583)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Polițiștii de la Imigrări Suceava au depistat peste 100 de cetățeni străini în situații ilegale și au emis peste 4.500 de avize de angajare pentru străini

Miercuri, 6 Martie 2024 (12:07:25)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Polițiștii Biroului pentru Imigrări al județului Suceava au asigurat, în cursul anului trecut, managementul șederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 3.566 de persoane, dintre care 2.753 din state terțe și 813 cetățeni ai Uniunii Europene, din Spațiul Economic European (SEE) și Elveția. Cei mai mulți cetățeni din state terțe au provenit din Republica Moldova, Ucraina, Turcia, China, Nepal, Sri Lanka și Bangladesh, iar din țările UE majoritatea au fost din Italia, Austria, Germania și Olanda.

Șeful Biroului pentru Imigrări Suceava, comisarul-șef Florin Petrescu, a informat, miercuri, că în această perioadă în județul Suceava au fost depistați 107 străini în situații ilegale. Au fost emise 48 de decizii de returnare de pe teritoriul României, șapte străini au fost luați în custodie publică până la îndepărtare, iar doi străini au fost îndepărtați sub escortă până la punctul de frontieră. Un număr de șapte au fost tolerați, iar pentru 32 s-a stabilit termenul de plecare voluntară și au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea legislației privind regimul străinilor în România și a celei referitoare la încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României. Pentru 23 dintre cei 48 de străini returnați  polițiștii de la imigrări au aplicat și interdicții de intrare în România pentru perioade cuprinse între 3 luni și 5 ani. În total au aplicat 235 de sancțiuni contravenționale în valoare de 26.800 de lei.

Potrivit comisarului-șef Petrescu, principalele scopuri pentru care străinii și-au stabilit reședința pe teritoriul României sunt conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membri de familie ai cetățenilor români, UE sau SEE), angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul țării noastre.

Ca urmare a aprobării dreptului de ședere au fost emise 1.478 de permise de ședere, dintre care 1.449 pentru ședere temporară și 29 pentru ședere pe termen lung, au fost eliberate 109 certificate de înregistrare și 17 cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH.

În aceeași perioadă, au fost înregistrate 5.333 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 4.596 de avize de angajare pentru lucrători permanenți și detașați, 737 de cereri fiind respinse.

„Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță al cetățeanului”, a mai spus comisarul-șef Florin Petrescu.

Pentru informații privind documentația necesară prelungirii dreptului de ședere, tipuri de formulare și alte informații, se poate accesa site-ul oficial al instituției la adresa www.igi.mai.gov.ro.

Solicitanții de azil sunt îndemnați să utilizeze aplicația on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru reducerea timpului de așteptare la ghișeu și eficientizarea procesului de preluare a documentelor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Polițiștii de la Imigrări Suceava au depistat peste 100 de cetățeni străini în situații ilegale și au emis peste 4.500 de avize de angajare pentru străini.
 Vizualizări articol: 958 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Polițiștii de la Imigrări Suceava au depistat peste 100 de cetățeni străini în situații ilegale și au emis peste 4.500 de avize de angajare pentru străini3.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei