Prim-vicepreședintele PNL și liderul liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, a declarat, marți seara, că este onorat să participe zilele acestea la Congresul Partidului Popular European, cea mai mare familie politică din Uniunea Europeană, la care vor fi prezenți 177 europarlamentari, în cadrul căreia Partidul Național Liberal este unul dintre cele mai importante și are cea mai mare vechime. „De ce este foarte important pentru România acest eveniment de la București? Zilele acestea se hotărăște viitorul Europei. Azi conducerea structurilor de bază ale UE este asigurată de PPE, iar la București sunt prezenți 13 șefi de stat și de guvern. Prin comparație, grupul socialist are cinci șefi de stat și de guvern. După cum arată estimările, în mandatul următor tot PPE va avea cel mai mare număr de europarlamentari și va conduce principale structuri UE”, a spus președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
El a subliniat faptul că românii, sucevenii, prin politicile implementate la nivel european pot beneficia de mai mulți bani pentru dezvoltare, pentru fermieri și pentru o industrie alimentară puternică, de un ajutor consistent pentru regiunile sărace, rămase în urmă, de creșterea siguranței cetățenilor Uniunii Europene, de apărarea libertății și democrației, de mai multă putere a comunităților locale și de mai multă descentralizare, dar și de apărarea valorilor naționale, identitatea națională, familia, credința și biserica.
Gheorghe Flutur a precizat că personal, ca om politic, aceste avantaje pentru suceveni înseamnă mai multă siguranță și securitate sub umbrela UE și NATO, asigurarea legăturii județului Suceava în mandatul următor 2024-2028 cu sudul și cu vestul României prin autostrăzi, reindustrializarea județului prin procesarea materiilor prime din zonă; încurajarea reîntoarcerii sucevenilor din diaspora prin crearea de locuri de muncă bine plătite, investiții în sănătate, spitale moderne, dotări și sistem de sănătate funcțional, finanțarea sistemului de învățământ, pentru a acoperi cererea de specialiști pentru meseriile căutate și nu pentru crearea de șomeri, dar și prin asigurarea de servicii și utilități de calitate și la prețuri rezonabile.
„Cu glas tare spun că Suceava și regiunea de nord-est trebuie să primească mai mult decât până acum, pentru a-i putea ajunge pe ceilalți din urmă. În concluzie, nu suntem singuri, facem parte din cea mai puternică familie politică europeană, și asta este garanția principală că România este pe mâini bune sub administrație liberală”, a încheiat Gheorghe Flutur.