Fundația TELUS International Romania Community Board devine unul dintre sponsorii programului „Mini Rugby pentru toți”, program de integrare prin sport dedicat copiilor între 6 și 14 ani.
Acesta este implementat de Fundația Te Aud România și susținut de Federația Română de Rugby, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava și Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
Din toamna anului 2021, Fundația Te Aud România implementează programul „Mini Rugby pentru toți” cu scopul de a aduce mai aproape conceptul rugbistic și valorile pe care acest sport le promovează în rândul unităților școlare din județul Suceava.
Implementarea programului a plecat de la premisa că rugby-ul și educația sunt complementare și facilitează integrarea socială și dezvoltarea personală în spiritul valorilor promovate de sportul cu balonul oval în rândul copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani.
La nivelul județului Suceava, rugbyul a apărut în urmă cu mai bine de 50 de ani și continuă să fie unul dintre sporturile principale ale zonei, fiind unul din puținele județe din țară cu două echipe de rugby de seniori.
· 14 școli din mediul rural sucevean sunt parte integrantă a programului
Coordonatoarea de proiecte a Fundației Te Aud România, Oana Vasiliu, a spus că „Te Aud România” este singura organizație care activează sistematic în județul Suceava și care se preocupă ca tinerii care fac parte din programe să se dezvolte multilateral, oferindu-le mai mult decât un spațiu de a face sport. „Fiecare an școlar vine cu noi provocări și nevoi pentru tineri, iar faptul că Fundația TELUS International Romania a decis să continue parteneriatul început în 2023 ne încurajează că putem să dezvoltăm proiectul către și mai mulți beneficiari”, a completat Oana Vasiliu.
Am mai aflat de la reprezentanții „Te Aud România” că din septembrie 2021 și până la momentul actual, 14 școli din mediul rural sucevean sunt parte integrantă a programului, alături de 15 profesori de educație fizică și sport, coordonatori ai proiectului. În cadrul programului au fost organizate 12 turnee de minirugby și rugby tag cu participarea a peste 1.000 de copii, iar peste 2.000 de copii au participat la peste 50 de activități de dezvoltare personală.
„Prin programul nostru de granturi anual, Fundația TELUS International Romania vine în sprijinul organizațiilor care derulează proiecte de educație, sănătate și mediu, contribuind astfel la impactul pozitiv pe care acestea îl aduc în comunitățile locale. Ne bucură oportunitatea de a susține în acest an inițiativa Fundației Te Aud România, Mini Rugby pentru toți, un program complex menit să transforme sportul într-un instrument de educație non-formală pentru copiii din Suceava și să răspundă astfel unei nevoi atât de pregnante în rândul acestei comunități”, a declarat Andreea Lăpădatu, coordonator al Fundației TELUS International Romania Community Board.