Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară din Suceava a organizat săptămâna trecută, în incinta Atelierului de brutărie – patiserie, Târgul Mărțișorului, eveniment caritabil care a reunit elevi creativi de la aproape toate clasele unității.
Participanții au avut prilejul de a achiziționa mărțișoare și decorațiuni cu tematica lunii martie, fondurile strânse urmând să se îndrepte către două cazuri umanitare, Sebastian Pricope, un băiețel de 5 ani, diagnosticat cu leucemie, și un elev al colegiului gazdă, care are nevoie de sprijin.
„Importanța comunității școlare în susținerea acestei acțiuni a fost evidentă, demonstrând încă o dată că spiritul de colaborare poate aduce schimbări pozitive. Copilăria și adolescența sunt pagini de poveste care merită scrise în cel mai frumos fel. Noi suntem alături de voi!”, au transmis inițiatorii activității.
Evenimentul a fost organizat de profesorii coordonatori:Ivanașciuc Adriana, Mareniuc Paula Ștefania, Flaiș Dumitrița, Brumă Diana, Cioraru Ana, cu susținerea directoarelor prof. ing. Hladiuc Tatiana și prof. Reuț Maria.
La târg au mai participat profesorii: Buda Niga Crăița, Niță Daniela, Giuraniuc Gabriela, Lepcaliuc Monica, Vesa Ana, Macovei Narcisa.