Un tânăr acuzat că distribuia drogurile unei femei la care s-au găsit peste 2.200 de grame de canabis la percheziții, lăsat inițial în libertate, sub control judiciar, a fost și el arestat preventiv pentru 30 de zile în urma decizie magistraților de la Curtea de Apel Suceava, care au admis apelul înaintat de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava.
În aceste condiții, s-a ajuns ca toate cele trei mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile solicitate de procurori să fie admise de judecători.
Ultimul arestat este Alexandru-Vasile Galan, din Bilca, muncitor necalificat, fără antecedente penale. Acesta a fost ridicat de la domiciliu de polițiști vinerea trecută și dus în arestul poliției județene, în baza mandatului pentru trafic de droguri.
• O anchetă plecată de la o mașină oprită în trafic și care a mers pas cu pas spre dealerii de droguri
Procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au acționat în data de 19 februarie într-un nou caz în care aveau date despre o grupare de traficanți de canabis care acționa în zona Rădăuți – Bilca. Au avut loc mai multe percheziții, la Rădăuți, Bilca și la Mălini, fiind ridicate cantități importante de canabis.
Au fost arestați din primă fază o femeie la care s-au găsit peste 2.200 de grame de droguri și un bărbat acuzat că prelua marfă de la inculpată și o vindea mai departe și despre care sunt date că a avut acasă, la Bilca, o plantație de canabis.
Structurile de combatere antidrog au avut date despre acest caz din luna octombrie a anului trecut când un echipaj de la Secția Rurală Gălănești a oprit în trafic un Mercedes în care se aflau doi tineri.
În autoturism polițiștii au simțit un puternic miros înțepător și s-a trecut ulterior la percheziții corporale și la verificarea atentă a mașinii.
În mașină a fost găsită o pungă cu 55 de semințe de canabis, o altă pungă cu cânepă de plantație și o bancnotă de un leu rulată, specifică pentru prizare. De atunci au fost obținute date că la un imobil din Bilca a existat o plantație de canabis iar canabisul provenit de pe aceasta a fost comercializat unor consumatori din Bilca și Frătăuții Noi. Ulterior ancheta DIICOT a stabilit că plantația i-a aparținut lui Petrică Vasile Moisiuc, de profesie agricultor, arestat în acest dosar
• Cel puțin 7 persoane implicate sunt cercetate de procurori
După ce s-a adunat probatoriu, luni, 19 februarie, polițiștii de la BCCO Suceava, sub coordonarea unui procuror DIICOT, au acționat și au pus în executare mai multe mandate de percheziție.
Cele mai mari capturi s-au făcut de la Cristina Bălței, absolventă de 10 clase, casnică, fără antecedente penale. Aceasta este acuzată că în perioada 22 ianuarie – 19 februarie, ar fi deținut la imobilele din Rădăuți și Bilca o cantitate nedeterminată de droguri de risc, respectiv canabis și rezină de canabis, pe care le-a comercializat, în mod succesiv, atât în mod direct, cât și prin intermediul complicelui Alexandru Galan, (care avea rolul de a prelua drogurile, a le transporta și a încasa banii).
La perchezițiile domiciliare din 19 februarie s-a găsit la imobilele amintite mai sus cantitatea de 2.290 grame de droguri.
Din anchetă rezultă că drogurile erau vândute lui Petrică Vasile Moisiuc și încă unui dealer neidentificat.
În cazul lui Petrică Vasile Moisiuc, acesta este acuzat că a preluat în vederea comercializării droguri de la Cristina Bălței. La percheziții, la domiciliul lui Moisiuc s-au găsit 22 grame de canabis. În dosar sunt cinci peroane inculpate și două care au calitatea de suspect, ancheta fiind în plină desfășurare pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor persoanelor care vor fi puse sub acuzare.
Inculpații amintiți în material se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a judecătorilor.