Tânărul portar sucevean Matei Cuciureanu a debutat la mijlocul acestei săptămâni în tricoul formației de primul eșalon Poli Iași cu prilejul meciului amical disputat împotriva echipei de liga a III-a FC Bacău, încheiat cu scorul de 3-1. Goal-keeperul în vârstă de 17 ani a evoluat pe toată durata reprizei secunde și a înlocuit un alt sucevean, este vorba de Toma Niga. Cei doi au făcut parte din lotul Forestei în turul campionatului, însă au fost înregimentați de Poli Iași după intrarea în colaps a grupării de pe Areni.
Cuciureanu este un produs al Liceului cu Program Sportiv din Suceava, fiind descoperit și crescut de profesorul Andrei Ițco.
În partida cu Poli Iași, FC Bacău s-a bazat pe trei fotbaliști suceveni: Vlad Cimbru, ex Foresta, și Gabriel Cîrstean și Abel Coajă, transferați în această iarnă de la Șomuz Fălticeni.