Meci de gală, vineri după-amiază, în sala „Dumitru Bernicu”. Formația locală, CSU Suceava, va primi, cu începere de la ora 17.30, vizita campioanei României, Dinamo București, într-un joc contând pentru etapa a XVIII-a a Ligii Zimbrilor.
Echipa antrenată de reputatul Xavi Pascual domină de ani buni competiția internă, în acest sezon competițional izbutind să câștige toate cele 17 partide disputate.
Partida va prilejui și întoarcerea internaționalului Daniel Stanciuc la Suceava pentru prima dată în calitate de adversar al formației care l-a crescut și lansat în handbalul de mare performanță.
În runda precedentă, „alb-roșii” au zdrobit cu 43-23 Universitatea Cluj, în vreme ce universitarii s-au întors victorioși, cu 34-30, din deplasarea de la Timișoara.
Meciul tur dintre Dinamo și CSU Suceava, disputat în luna septembrie a anului trecut, în Capitală, s-a încheiat cu scorul de 55-29 în favoarea gazdelor.