Studiul de fezabilitate al autostrăzii Pașcani-Suceava a fost aprobat în Consiliul tehnico-economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunțat vineri ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan a transmis, printr-un comunicat de presă, că această decizie „marchează un pas crucial către construcția așteptatei autostrăzi Pașcani-Suceava, parte integrantă a Autostrăzii Moldovei”.
Potrivit lui Șoldan, investiția reprezintă „un pas semnificativ către dezvoltarea infrastructurii rutiere din regiune și va facilita conexiunile rapide și sigure între aceste importante orașe”. "Ministerul Transporturilor, având un buget record în 2024, sub conducerea premierului Marcel Ciolacu, face un pas important către modernizarea infrastructurii de transport din Moldova. Avem asigurări de la ministrul Grindeanu că vom asista la începutul lucrărilor pe tronsoanele Pașcani-Suceava și Suceava-Siret până la finalul anului 2024," a declarat deputatul.
Ministrul Transporturilor a declarat că autostrada Pașcani-Suceava, parte a A7, va avea o lungime de aproximativ 62 de kilometri și o valoare estimată de 7,79 miliarde de lei fără TVA. Autostrada va fi împărțită în două loturi, cu contractele de construcție finanțate din Programul de Transport 2021-2027, care vor fi licitate independent. Lotul 1, cu o lungime de 33 de kilometri, va conecta nodul rutier Roșcani la DJ 208C, în timp ce lotul 2, de 28,97 kilometri, va lega nodul rutier Aeroport și drumul de legătură DN29 și Aeroport.
Autostrada Pașcani-Suceava va traversa județele Iași (12,3 km), Botoșani (6,5 km) și Suceava (43,17 km).