Familia defunctului soț al Adinei Gabriela Prisacariu, cunoscută și sub numele de ”Adina, spaima șoselelor” a aflat sumele de bani pe care le are de primit de la asigurări. Este vorba de 62.602 lei cu titlu de daune materiale, plus câte 30.000 de euro pentru fiecare din două rude, respectiv 20.000 de euro pentru o a treia. La aceste sume se mai adaugă și cheltuielile de judecată și onorariul pentru expert. Soluția pronunțată joi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În ceea ce privește latura penală a accidentului care a dus la decesul soțului, magistrații au constatat că faptele s-au prescris.
· Un accident produs acum aproape 10 ani
Pe 1 august 2014, tânăra din Slobozia, comuna Grănicești, abia căsătorită cu un tânăr din Dorohoi, în vârstă de 25 de ani, conducea un Mercedes E-Klasse cu volan pe dreapta, pe DN 29 Suceava-Botoşani. Cei doi fuseseră în vizită la niște rude și mergeau spre casă, dar la ieşirea din comuna Dumbrăveni suceveanca s-a angajat în depăşirea unui microbuz, în zona de acţiune a indicatorului „depăşirea interzisă”, pe un sector de drum cu linie continuă, iar Mercedesul a intrat în coliziune frontală cu un camion care circula regulamentar, din sens opus. În urma impactului deosebit de violent, Dragoş, soţul tinerei, care era pe locul din stânga-faţă, a murit pe loc. În schimb, Adina s-a ales cu câteva leziuni, dar a scăpat cu viaţă.
Adina Gabriela Prisacariu era trimisă în judecată în acest dosar tocmai din anul 2017, dar procesul s-a tot amânat pentru că inculpata nu a răspuns la nici o citație. Asta pentru că de ani buni de zile este fugită din țară. Au urmat termene întinse pe luni și apoi pe ani de zile în care judecătorii suceveni au tot solicitat, prin Biroul Sirene, informații de la autoritățile din Marea Britanie cu privire la statutul sucevencei. Comunicarea cu autoritățile britanice a fost în mare parte o pierdere de timp, iar în cele din urmă s-a ajuns la constatarea prescrierii faptei.
· Multe întrebări, puține răspunsuri de la autoritățile britanice
Conform unei corespondențe de pe parcursul procesului a Judecătoriei Suceava cu Biroul Sirene, suceveanca ar fi fost încarcerată în Marea Britanie. Judecătorii au cerut detalii suplimentare, la care nu au primit însă răspunsuri clare. Autoritățile române au încercat să o extrădeze în mai multe rânduri, însă autoritățile britanice au refuzat la un moment dat, invocând convențiile legate de condițiile de detenție proaste din România.
Tot pe parcursul procesului, autoritățile judiciare britanice au comunicat la un moment dat că Adina nu mai este închisă, ci că s-ar afla într-un soi de arest la domiciliu. Nici acest aspect nu a fost lămurit în corespondența oficială.
· Condamnată la 5 ani și 2 luni de închisoare
Adina Gabriela Prisacariu are și o condamnare definitivă destul de consistentă, dar care nu a putut fi pusă în aplicare de autoritățile judiciare române, în sensul încarcerării într-un penitenciar românesc.
Poate cel mai grav aspect în cazul acestei tinere este că, după accidentul mortal provocat în august 2014, aceasta a continuat să conducă cu permisul suspendat. Printre altele, tânăra nu a oprit la semnalul poliţiștilor de la Biroul Rutier Suceava, după ce a fost înregistrată de radar cu viteză excesivă, şi s-a răsturnat cu o altă maşină în şanţ.
Ea a fost trimisă în judecată pentru conducere fără permis, atât de procurorii de la Suceava, cât și de cei de la Dorohoi.
Fapta care i-a adus sucevencei cea mai mare parte din pedeapsă este legată de contrabandă.
La începutul anului 2016, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea, au prins în flagrant două persoane din municipiul Focşani, în timp ce încercau să vândă ţigări de contrabandă pe raza localităţii de domiciliu.
După prinderea celor două persoane în flagrant, poliţiştii au făcut 12 percheziţii pe raza judeţelor Suceava şi Vrancea, pentru probarea activităţii infracţionale a persoanelor bănuite de contrabandă cu ţigări.
În urma cercetărilor făcute, poliţiştii au stabilit faptul că membrii grupului infracţional organizat ar fi introdus ţigările în ţară, le-ar fi depozitat în judeţul Suceava, iar ulterior le-ar fi transportat şi vândut pe raza municipiului Focşani.
Adina Gabriela Prisacariu a fost judecată ca lider al grupului infracțional.
Pedeapsa rezultantă stabilită pentru Adina Gabriel Prisacariu în dosarul de contrabandă, plus cele legate de infracțiunile de conducere fără permis, a fost de 5 ani și 2 luni de închisoare.