Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a semnat marți contractul de finanțare pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă în satele Brăiești, Băișești, Cornu Luncii și Sasca Nouă. Contractul are o valoare de 14 milioane de lei și a fost semnat la Ministerul Dezvoltării de primarul Gheorghe Fron și ministrul Adrian Veștea. De precizat că acesta este al treilea contract de finanțare pe care Gheorghe Fron îl semnează anul acesta pentru investiții în comuna Cornu Luncii. După semnarea contractului, Fron a precizat că proiectul pentru extinderea rețelei de apă potabilă în cele patru sate este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. El a arătat că investiția trebuie finalizată și pusă în funcțiune până la data de 31 decembrie 2026. „În funcție de prevederile bugetare aprobate anual cu această destinație durata contractului de finanțare poate fi prelungită cu maximum 2 ani, fără a depăși data de 31 decembrie 2028”, a arătat primarul din Cornu Luncii. Gheorghe Fron le-a mulțumit deputaților Eugen Bejinariu și George Șoldan pentru sprijinul acordat în aprobarea acestui proiect.
El a amintit că anul acesta au fost semnate contractele de finanțare pentru un proiect care vizează extinderea sistemului de alimentare cu apă în satele Păiseni, Sasca Mare și Șinca, cu o valoare de aproape șase milioane de lei și pentru proiectul prin care va fi construită o rețea inteligentă de distribuție a gazului metan, în valoare de 80,63 de milioane, investiție care va fi realizată în parteneriat cu Primăria Rădășeni.