Primarul orașului Liteni, Tomiță Onisii, a anunțat că anul acesta vor începe lucrările la patru noi investiții mari. Tomiță Onisii a precizat că recent a fost adoptat bugetul pentru anul acesta al primăriei, cele mai mari sume fiind alocate pentru dezvoltare. Onisii a spus că anul acesta vor începe lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte pentru acest oraș, respectiv construcția aducțiunii de gaze naturale. El a arătat că proiectul are o valoare totală de aproximativ 24 de milioane de euro, orașul Liteni fiind partener în acest proiect pentru construcția aducțiunii de gaz cu orașul Salcea și comunele Verești, Fântânele și Verești.
„În momentul de față suntem în procedură de obținere a avizelor pentru proiectul pentru construcția de gaz metan. Săptămâna trecută am fost la București și așteptăm acum unul dintre avizele foarte importante de la ANRE”, a arătat Tomiță Onisii. El a adăugat că un alt proiect important finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” este cel pentru extinderea rețelei de apă și canalizare în orașul Liteni. „În primul rând vrem ca prin acest proiect să mărim frontul de captare a apei, după care să extindem acolo unde mai este nevoie punctual rețelele de apă și o să facem rețeaua de canalizare în satul Roșcani”, a explicat primarul din Liteni.
În același timp, Tomiță Onisii a spus că recent au fost obținute avizele de la Poliția Rutieră pentru un proiect prin care vor fi construiți mai mulți kilometri de piste de bicicletă. „Vom construi aceste piste din Liteni până după școala de la Siliștea, în intersecție, și de la Liteni spre Rotunda. Practic vom face legături de la liceul din Liteni și până la de școlile din Siliștea și Rotunda și inclusiv pe strada Bucșei vom avea o pistă de bicicletă”, a declarat Tomiță Onisii.
Nu în ultimul rând, el a spus că în perioada imediat următoare va fi organizată licitația și pentru modernizarea și reabilitarea școlii vechi din satul Roșcani, lucrările urmând să înceapă tot anul acesta. „Avem aceste proiecte noi foarte mari, care se adaugă celor pe care trebuie să le finalizăm tot anul acesta, respectiv corpul B al Liceului Tehnologic <Iorgu Vârnav Liteanu>, noul centrul cultural, cele două spații verzi din Liteni și Rotunda și centrul medical. De asemenea, în perioada următoare vom recepționa un nou corp al liceului, care a fost construit printr-un proiect cu fonduri europene”, a mai declarat Tomiță Onisii. El a subliniat faptul că anul 2024 va fi un an mai bun comparativ cu 2023 din punctul de vedere al investițiilor care vor fi finalizate sau care vor începe.
Primarul din Liteni a reamintit că anul trecut au fost finalizate trei edificii noi importante pentru acest oraș, Grădinița cu Program Prelungit, baza sportivă și Sala Sporturilor.