Suceveanca Beatrice Ecaterina Tcaciuc, elevă în clasa a V-a la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, s-a calificat la unul dintre cele mai importante concursuri de talente din lume, World Championships of Performing Arts (WCOPA USA), care se va desfășura în California, în perioada 28 iunie - 6 iulie 2024.
La competiție vor participa reprezentanți din 60 de țări. Pentru acest concurs, au foste aleși 20 de copii din România, care vor concura pe cinci secțiuni: dans, gimnastică, instrument, voce și modeling.
Beatrice Ecaterina Tcaciuc, în vârstă de 12 ani, va reprezenta România la World Championships of Performing Arts, la secțiunea muzică, unde s-a calificat cu melodii pop (pop românesc și pop internațional).
Pentru că îi place să progreseze și să-și șlefuiască mereu talentul, Beatrice Ecaterina Tcaciuc face canto - muzică ușoară de peste patru ani, cu prof. Teodora Botez, la Școala Artelor din municipiul Suceava.
Cu un palmares de peste 50 de participări la concursuri, amintim doar cele mai importante premii obținute de Beatrice în anul 2023: Trofeul Festivalului „Ziua Zâmbetului de Copil”, Piatra Neamț; Trofeul „Cântec de Stea Tradițional Românesc”, Piatra Neamț, Trofeul Junior - Star – Volare, Trofeul secțiunii muzică populară - Starul de mâine - Vatra Dornei, Trofeul Vocea Festivalului Pop internațional - Star în țara ta, Trofeul categoriei - Festivalul Simfonia Toamnei – Bacău, Premiul I - Enjoy Music Oradea, Premiul I - Voci de îngeri – Suceava, Premiul I - Lucky Kids – Roman etc.
Beatrice Tcaciuc este un copil talentat, ambițios, muncitor, cu rezultate excepționale atât la învățătură, cât și pe plan artistic. Face șah, dar a făcut în trecut și dans sportiv. Beatrice studiază și muzică populară, de peste un an, cu artista Nicoleta Cojocaru. De asemenea, Beatrice este elevă în anul II la Școala Populară de Arte „Ion Irimescu”, sub îndrumarea prof. Maria Tanase, secțiunea muzică populară.
Visul de a se califica și de a concura la World Championships of Performing Arts (WCOPA USA) nu ar fi putut deveni realitate dacă nu ar fi fost persoane cu suflet mare, care au sponsorizat această costisitoare și de necrezut experiență.
„Suntem recunoscători tuturor celor care au ajutat ca acest vis să devină realitate, doamnelor profesoare, sponsorilor și tuturor celor care au crezut și au recomandat acest copil deosebit de talentat și de muncitor”, au transmit părinții elevei Beatrice Tcaciuc.