Președintele Consiliului Județean și al PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că este dispus să îi ierte pe pesediști pentru tot ce i-au făcut de când este în politică, în condițiile în care aceștia vor susține construcția autostrăzilor A7 și Nordului, precum și alte investiții în județ. Prezent într-o emisiune la un post de televiziune din județul Suceava, Gheorghe Flutur a spus că de când a intrat în politică, acum 24 de ani, a fost unul dintre politicienii care au fost atacați constant, atât el, cât și familia sa, de către cei din PSD. Flutur a făcut aceste precizări în contextul în care duminica aceasta PNL va organiza un miting împotriva extremismului, el așteptându-se ca la această acțiune să fie prezenți și social-democrații.
„Am 24 de ani de politică și de felul meu sunt un luptător. Atunci când am văzut că pericolul de la răsărit este mai mare și că trebuie să ne unim să nu ne prindă descoperiți acest val al războiului cu fel de fel de posibile destabilizări și infiltrări am dat la o parte orice cicatrice din cei 23 de ani de luptă între Gheorghe Flutur și PSD. Ce vreți mai mult, domnilor din PSD? Vă aduc aminte începuturile mele în politică. Am fost ținta primului <Armaghedon> politic făcut cu Rodica Stănoiu, cu Văcăroiu și cu Năstase, în care spuneau că este unul tânăr, senator de la Suceava, Flutur, care are patru dosare făcute și nu tace și să îmi mai facă încă. E scris acolo. Eu creșteam atunci. După aceea, Dumnezeu să o ierte pe soția mea, a fost dată afară politic de la Humor, unde era contabilă, și a fost lacăt pus pe ușă pentru că soțul ei era senator și nu tăcea. Eram foarte vocal, cum sunt și acum. Apoi, copilul meu a avut suprainspecție la bacalaureat să vadă dacă știe. Și era un copil de 10, care acum are carieră”, a declarat liderul PNL Suceava.
El a adăugat că astfel de exemple pot continua cu momentul în care adversarii săi politici i-au găsit o „clonă” când a candidat pentru președinția Consiliului Județean, respectiv un bărat din Poieni Solca pe care îl chema tot Gheorghe Flutur. „Se gândeau că poate în felul ăsta păcălesc electoratul ca să câștige tot ei. Și au mai fost și alte atacuri. Dar vreau să spun că eu nu am nevoie de cârje și de ajutoare. Dar dacă eu văd că vine AUR la Suceava și a doua zi iau pumni în cap de la cel care spune că e aliat, el chiar crede că sucevenii nu își dau seama că nu ne este aliat? Sucevenii știu că sunteți complici la treaba asta. Dați, oameni buni. Cu cât dați mai mult, cu atât mă simt mai puternic. Și de la bunul Dumnezeu vine treaba asta”, a precizat Gheorghe Flutur.
El a subliniat faptul că este dispus că șteargă cu buretele toate aceste lucruri amintite dacă social-democrații vor demonstra că susțin stabilitatea județului Suceava. „De mâine sunt de acord să șterg tot cu buretele. Așa sunt eu, prost de bun la suflet. Șterg tot cu buretele pentru stabilitatea Sucevei și a României, pentru a aduce autostrada A7 la Suceava și la Siret, să dau drumul la Autostrada Nordului, să aducem spitalul de copii de 100 de milioane de euro care e la Ministerul Sănătății și pentru care așteptăm Hotărârea de Guvern. Mă las eu călcat în picioare să se întâmple asta. Dar ce să cred eu acum, că suntem în toiul unei bătălii, când vin niște gălăgioși și aliatul tău vrea să îți bage cuțitul pe la spate, că nu știu ce fac eu pe toloacă. Oameni buni, și gâștele râd de voi. Treziți-vă. Haideți că vă iert și veniți în echipa de modernizare a județului Suceava și a Bucovinei”, a încheiat Gheorghe Flutur.