Un lemn de esență rară, în valoare de circa 20.000 de lei, a fost confiscat de polițiștii Secției Rurale Marginea dintr-o autoutilitară pe care au oprit-o în trafic pe raza satului Voievodeasa, comuna Sucevița. Este vorba de lemn de paltin creț, utilizat de meșterii lutieri pentru confecționarea instrumentelor muzicale fine și care se vinde și cu 2.000 de euro metrul cub.
Marți, 30 ianuarie, în jurul orei 16.00, polițiștii Secției Rurale Marginea au oprit pentru control o autoutilitară care se deplasa dinspre drumul comunal Voievodeasa și care a pătruns pe DN 17A Sucevița.
Șoferul a prezentat la control un aviz pentru cantitatea de 2,4 mc lemn, specia paltin de munte, iar totul părea a fi în regulă.
Polițiștii de la Marginea au avut suspiciuni că materialele lemnoase au fost încărcate din alt loc decât cel menționat în avizul de însoțire, precum și cu privire la esența materialului lemnos, având în vedere modul de porționare.
Prin urmare, autoutilitara a fost condusă de polițiști la punctul de descărcare a materialelor lemnoase din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul specializat a fost solicitat pentru inventariere și pentru stabilirea esenței.
Cantitatea de lemn era cea din aviz, dar lemnul era din specie rară și scumpă.
”Deși valoarea lemnului a fost evidențiată în baza avizului ca lemn foc, lemnul fiind tăiat scurt, în realitate valoarea reală a materialului lemnos transportat este de aproximativ 15.000-20.000 lei, iar din datele obținute rezultă faptul că această esență rară de lemn se comercializează și cu sume de 2.000 euro mc.
Lucrătorii silvici au menționat faptul că lemnul de paltin creț este o specie foarte rară de lemn și nu se regăsește în lista oficială cu prețul de referință al materialelor lemnoase, iar vânzătorii vând la negru acest tip de lemn la un preț supraevaluat, materialul fiind utilizat la confecționarea instrumentelor muzicale, în special a viorilor de înaltă calitate”, a transmis comisarul-șef Ionuț Epureanu.
În cadrul anchetei s-a constatat că emitentul avizului - respectiv SC Marmihaj FOREST Volovăț - a emis avizul având ca punct de încărcare o rută diferită, însă materialele lemnoase au fost transportate din alt loc.
Pentru aceste nereguli, societatea care a făcut transportul a fost sancționată contravențional cu o amendă de 10.000 de lei, iar cantitatea de lemn a fost confiscată și predată în custodia Ocolului Silvic Marginea.