Formațiile de juniori ale Clubului Sportiv Universitar din Suceava se mențin pe primul loc în ierarhiile Campionatului Național de handbal masculin și după desfășurarea primei runde din acest an.
Juniorii I, neînvinși în acest sezon, s-au impus cu 45-38 pe terenul celor de la CSM Bacău, într-un joc în care antrenorul Vasile Boca a mizat pe următorul lot de jucători: Leonte 1 gol, Rîpă – Ilucă 9, C. Dascălu 7, C. Radu 6, Șerban 5, Rusu 5, I. Chiruț 4, Moșneagu 3, Pășcuț 2, Zăpodianu 2, Țivichi 1, Rață, Condrea.
Chiar dacă a înregistrat primul eșec stagional în fața rivalilor de la LPS Suceava, scor 34-37, echipa de juniori II pregătită de Ioan Tcaciuc se menține pe primul loc în Seria F, păstrând un avans minim față de băieții lui Adi Mitrea. Cel mai bun marcator al partidei a fost universitarul Ianis Chiruț, care a înscris 11 goluri, cu unul mai mult decât Cătălin Rusu, de la LPS.
În campionatul juniorilor III, CSU Suceava a repurtat a șasea victorie din tot atâtea meciuri disputate. Trupa antrenată de Adrian Chiruț a câștigat cu 54-21 întâlnirea din deplasare, cu LPS Piatra Neamț, evoluând în alcătuirea: Doroftei – Rotari 9 goluri, Lupu 8, Mihoc 6, Coșereanu 6, George 5, Babiuc 4, Mujdei 4, Șut 3, Ghivnici 3, Tabarcea 2, Cumpănașu 2, Iavni 1, Blîndu 1, Avramiuc, Droniuc.