Ziua de luni, 29 ianuarie, a dus la emiterea de către polițiști a 3 ordine de protecție privind agresiuni în familie.
Atrage cel mai mult atenția cazul unui fiu care și-a agresat mama și care a avut un comportament extrem de violent, fapt pentru care polițiștii au decis să îl și rețină în arest pentru 24 de ore.
Pe 29 ianuarie, în jurul orei 11.00, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de o femeie din comuna Șaru Dornei care a anunțat că în ziua de sâmbătă fiul ei a amenințat-o cu moartea și a lovit-o.
Polițiștii au constatat că mama și fiul au domiciliul comun la Șaru Dornei, iar pe fondul consumului de alcool fiul a făcut în mai multe rânduri scandal.
În urma completării formularului de evaluare a riscului a rezultat că există risc iminent asupra vieții și integrității victimei, motiv pentru care au emis ordin de protecție prin care fiul nu are voie să se apropie de mama sa, pe o perioadă de 5 zile.
Polițiștii au decis prin ordonanță și reținerea în arest a fiului, care a fost dus sub escortă la Suceava și introdus în arestul IPJ Suceava.
În baza plângerii depuse, polițiștii au deschis dosar penal privind comiterea infracțiunilor de ,,Violență în familie” și „Amenințare”.
Tot luni, la Câmpulung Moldovenesc, polițiștii au avut de gestionat un caz de agresiune între frați. O femeie a fost agresată de cei doi frați după ce a intervenit pentru a aplana un scandal între ei.
Și în acest caz a fost emis ordin de protecție, iar cei doi nu au voie să se apropie de sora lor.
· O soție bătută a cerut ajutor după ce s-a închis în bucătărie
În fine, tot la Câmpulung Moldovenesc, luni, în jurul orei 23.00, o femeie a sunat la 112 și a anunțat că a fost bătută de soț și s-a evacuat în bucătărie, unde s-a închis și de unde cere ajutor.
Un echipaj s-a deplasat de urgență la fața locului și a constatat că sesizarea se confirmă.
Și în acest caz polițiștii au emis un ordin de protecție valabil 5 zile.
Obligațiile și interdicţiile dispuse împotriva agresorilor prin ordinele de protecţie provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen.
Ordinul de protecţie provizoriu va cuprinde şi menţiunea că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Ordinul de protecţie provizoriu se comunică agresorului şi victimei.
Conform legii, polițiștii pot emite aceste ordine de protecție pentru 5 zile, victimele care își doresc ordine de protecție pe termen mai lung trebuind să se adreseze instanțelor de judecată.