Un bărbat de 31 de ani, cu cetățenie dublă, română și ucraineană, s-a ales cu dosar penal în momentul în care a încercat să intre în țară. Acesta s-a prezentat în seara zilei de duminică pe sensul de intrare din Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus. Se afla la volanul unui autoturism marca Mercedes-Benz, înmatriculat în Ucraina.
Polițiștii de frontieră i-au solicitat pentru control și permisul de conducere, iar în urma verificărilor s-a constatat că documentul prezentat de șofer, având însemnele autorităților române, nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals total. Șoferul este cercetat acum pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.