Polițiștii au organizat o razie de amploare în municipiul Fălticeni, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Timp de patru ore au fost legitimate peste 100 de persoane și au fost efectuate 53 de testări cu aparatele din dotare pentru identificarea șoferilor care consumă alcool sau droguri. Au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și s-au aplicat 38 de amenzi, în valoare totală de 8.180 de lei. La acțiunea inițiată de Poliția Municipiului Fălticeni au fost angrenate toate structurile din cadrul subunității, precum și lucrători din cadrul secțiilor de poliție rurală arondate, dar și lucrători din cadrul IJJ Suceava.
Concepția de acțiune a fost una preventiv-reactivă și s-a acționat pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și siguranței cetățeanului, pentru combaterea faptelor de natură judiciară, descoperirea autorilor și tragerea la răspundere penală pentru faptele săvârșite. Dispozitivul constituit a avut ca principal scop asigurarea ordinii și liniștii publice în zona parcurilor, teraselor, magazinelor cu program non-stop, sălilor de jocuri de noroc, precum și pe linia prevenirii faptelor cu violență comise în proximitatea acestora și implicit generarea unui sentiment de siguranță în segmentul stradal. Totodată, s-a avut în vedere prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale la regimul rutier și implicit generarea unui sentiment de siguranță participanților la traficul rutier pe întreaga zonă de responsabilitate a subunității.