O mamă a ținut să transmită mulțumiri speciale unui echipaj de la Biroul Rutier al Poliției municipiului Suceava, care a intervenit prompt și eficient pentru a-i duce mai repede copilul la spital.
S-a întâmplat vineri, în jurul orei 13.30, pe șoseaua de centură a Sucevei, unde traficul se desfășura greu, în coloană, în prima zi de protest a fermierilor la Suceava.
Un șofer din coloana de mașini a cerut ajutor polițiștilor, spunându-le că în mașina lui se află un copil minor care are nevoie urgentă de asistență medicală și este în drum spre spital.
Polițiștii au reacționat imediat și normal de altfel iar autospeciala de poliție a extras, escortat și condus în regim de urgență familia în nevoie către Spitalul Județean Suceava.
”Mulțumim Poliția Română. Mulțumim din suflet echipajului de la Poliția municipiului Suceava pentru promptitudine și ajutor. Într-o situație de urgență am găsit înțelegere și susținere imediată, am ajuns la spital cu un copilaș bolnav într-un timp la care nici nu visam. Nu am avut timp să cer un nume al ofițerilor implicați dar sper să ajungă și sub ochii lor această mulțumire. Un gest plin de bunătate care va rămâne întipărit în sufletul nostru pentru totdeauna”, a transmis mama copilului.