Festivalul obiceiurilor de Anul nou pe stil vechi din Drăgușeni și Râșca a încheiat, sâmbătă, programul „Crăciun în Bucovina”. La Drăgușeni parada cetelor de urători a început puțin după ora 11:00, de la hanul din comună până în parcul central.
Primarul Vasile Lică Cepoi, care a deschis parada alături de grupurile de urători din Drăgușeni, a declarat că la ediția de anul acesta a festivalului au fost formații din 15 localități din județele Suceava, Neamț și Iași. În parcul din Drăgușeni, în discursul de deschidere a manifestării, primarul a subliniat că festivalul obiceiurilor de iarnă pe stil vechi este o sărbătoare dedicată exclusiv cetățenilor și grupurilor de urători, astfel că pe scenă „politicienii nu au ce căuta”. El a remarcat totuși prezența în parc a unor parlamentari PSD și PNL și le-a transmis mulțumiri atât lor, cât și altor lideri politici de la nivel județean care au susținut organizarea manifestării.
În comuna Râșca festivalul s-a desfășurat în căminul cultural din localitatea Slătioara. Cele două festivaluri sunt organizate de administrațiile locale și de administrația județeană, prin Centrul Cultural Bucovina.