Suceveanul Daniel Stanciuc, mezinul echipei naționale de handbal masculin a României, a avut o evoluție consistentă în meciul de debut al „tricolorilor” la Campionatul European din Germania. Chiar dacă România a cedat cu 31-24 (15-14) duelul cu Austria, coordonatorul de joc în vârstă de 19 ani a evoluat curajos, arătând personalitate. Cu patru goluri marcate, Stanciuc a fost al doilea marcator al selecționatei pregătite de Xavi Pascual.
„E greu să îmi găsesc cuvintele acum. E dezamăgitor pentru că scorul final nu reflectă realitatea din teren. Am avut o primă repriză foarte bună, însă diferenţa a făcut-o acea perioadă din partea secundă în care nu am marcat. Apoi am alergat după egalare, însă împotriva unor astfel de adversari e foarte greu. Din păcate nu e prima oară când se întâmplă să ratăm atât. Am observat şi în meciurile de pregătire că avem o scurtă perioadă în care se întâmplă ceva. Nu ştiu, poate suntem obosiţi şi nu mai gândim cum ar trebui, nu mai suntem echilibraţi şi se întâmplă ceea ce se întâmplă. E frustrant pentru că suntem aproape. Nu am simţit azi că adversarii au fost peste noi”, a declarat la finalul partidei cu Austria, Daniel Stanciuc.
În al doilea meci de la Europene România va întâlni Spania, duminică, cu începere de la ora 19.00.