Direcția de Sănătate Publică Suceava a transmis un comunicat prin care recomandă persoanelor cu afecțiuni medicale să se adreseze în primul rând medicilor de familie sau să se prezinte în unul din cele trei centre de permanență deschise în județul Suceava, pentru a se evita aglomerația din structurile de primiri urgențe din cadrul spitalelor din județul Suceava. Pentru municipiul Suceava și localitățile din jur cel mai apropiat centru de permanență este la Ipotești, la Clinica Hereditas, str. Ștefan cel Mare nr. 10, tel. 0741266781/ 0726546737.
În județ mai există încă două centre funcționale, Bucovina Nord-Straja, în comuna Straja, str. Principală nr. 469, tel. 0230576974/ 0744520188 și la Fântâna Mare, str. M. Gr. Cantacuzino, nr. 92A, tel. 0727371409.
DSP subliniază că centrele de permanență asigură continuitatea asistenţei medicale primare în regim de gardă pentru persoanele care se adresează acestora, indiferent de statutul de asigurat al pacientului.
În zilele lucrătoare, garda se instituie în centrul de permanenţă între orele 15.00 – 8.00, după terminarea programului stabilit pentru activitatea curentă a medicilor de familie în cadrul cabinetelor de medicină de familie.
În zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, precum şi în zilele declarate libere de către Guvernul României programul de gardă este permanent, garda fiind de 24 de ore și se poate împărţi în ture de 12 ore fiecare.
· Servicii medicale asigurate în centrele de permanență
Printre serviciile medicale de care pot beneficia pacienții care se prezintă în centrele de permanență se numără: a) asistenţă medicală în afecţiunile acute, subacute, acutizări ale unor boli cronice şi în urgenţele medico-chirurgicale, în limitele competenţei medicului de familie/medicului de medicină generală; b) administrarea de către asistentul medical a medicaţiei injectabile/perfuzabile necesare tratamentului recomandat de medicul de familie/medicul specialist, după caz, precum şi administrarea medicaţiei necesare tratamentului de urgenţă, conform indicaţiei medicului din cadrul centrului de permanenţă, care se asigură din trusa de urgenţă a centrului de permanenţă; c) eliberarea unei scrisori medicale, conform normelor de aplicare a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pe care pacientul o va prezenta în zilele următoare medicului său de familie pentru informare asupra diagnosticului şi tratamentului administrat în centrul de permanenţă; d) prescripţie medicală; e) îngrijiri post intervenţii chirurgicale de tipul suprimării firelor de sutură conform recomandărilor medicului specialist, efectuarea de pansamente şi schimbarea pansamentelor chirurgicale.