O importantă investiție pentru învățământul sucevean - noua clădire pentru învățământ gimnazial de la Colegiul Național ”Petru Rareș”, se apropie de finalizare și va permite efectuarea orelor de curs într-un singur schimb.
Prezent din nou în șantier, pentru a verifica stadiul de execuție, primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că s-au terminat lucrările la fațada exterioară, s-au tras instalațiile de utilități, iar în prezent se lucrează la finisajele interioare.
”În ultima zi lucrătoare din an, s-a decontat suma de 2.507.400 lei, astfel încât s-a redus mult suma cheltuielilor neeligibile.
Sunt licitate dotările, urmează a fi definitivată licitația în perioada următoare”, a spus edilul Sucevei, care a precizat că, cel mai probabil, noua clădire va fi dată în folosință la începutul noului an școlar.