Un bărbat care făcea taximetrie ilegală a provocat un accident rutier în dimineața zilei de miercuri, iar în afara dosarului penal cu care s-a ales a mai fost și amendat. În plus, certificatul de înmatriculare i-a fost reținut, aceeași măsură fiind luată și în cazul plăcuțelor de înmatriculare pentru că desfășura activități de taximetrie fără a avea documentele necesare.
Accidentul s-a produs la intersecția drumului județean 177C cu drumul național 17, în zona localității Capu Câmpului. Aflat la volanul unui autoturism marca Opel Zafira, bărbatul în vârstă de 66 de ani, din comuna Capu Câmpului, nu a acordat prioritatea unui autoturism marca VW Golf, condus de o femeie de 36 de ani, din Gura Humorului. În urma impactului a rezultat rănirea șoferului care practica taximetria ilegal, dar și a unei femei pe care acesta o transporta. Femeia a fost preluată de un echipaj de la ambulanță și adusă la Spitalul Județean Suceava, unde i s-a pus diagnosticul ”contuzionat ușor prin accident rutier, plagă contuză torace”.
Șoferul a acuzat dureri în piept și nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, dar i s-au luat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Șoferița implicată în accident a fost și ea testată, dar nu consumase băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum.