Rezultate excelente pentru elevii suceveni în cadrul competiției naționale de dezbateri academice pentru începători, „LDCembrie 2023”, organizată online în luna decembrie.
Cele patru echipe sucevene, formate din elevi de la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Suceava (CNSCM) și Colegiul Național “Petru Rareș” Suceava (CNPR), au reușit o performanță deosebită.
După rundele de calificare, care au constat în patru meciuri, locurile I, II, III și VI au fost ocupate de echipele noastre - CNSCM 1 (Cîrlan Ruxandra, Cojocaru Mădălina, Sofroni Maia Anastasia), CNSCM 2 (Lupchian Elisa, Rusu Daria, Buliga Teodora), CNPR 1 (Zaharia Eva, Păduraru Rareș, Bosînceanu Cristiana), respectiv CNPR 2 (Bărdan Filip, Bivol Ștefan Valentin, Zamcu Sofia).
În cea de-a doua zi, cea a rundelor eliminatorii, toate echipele menționate anterior au avansat până în semifinalele competiției, fiind o premieră ca această etapă a unei competiții naționale să fie formată exclusiv din elevi ai aceluiași județ.
Victoria a fost obținută de echipa CNPR 1, după un meci de finală strâns jucat cu echipa CNPR 2, soldat cu o decizie de 5-2.
Pentru aceste rezultate impresionante, elevii suceveni participanți sunt recunoscători mentorilor de la cluburile liceelor lor, de asemenea elevi de liceu, care au ales să dea mai departe experiența proprie în arta argumentării (de la Colegiul Național “Ștefan cel Mare”: Ciopei Diana, Lucasevici Elena, Voloșin Andrei, Cornilă Dadiana și Tofan Anastasia), iar de la Colegiul Național “Petru Rareș”: Panaite Ilinca, Maganu Ștefana și Oșlobanu Ioana), dar și celorlalți membri din generațiile mai mari care au fost mereu alături de ei.
De asemenea, un rol important în evoluția copiilor îl au conducerile celor două licee pentru sprijinul acordat constant.
- Peste 200 de elevi participanți
La competiția națională „LDCembrie” au participat circa 74 de echipe din toată țara, însumând un total de 222 de participanți, începători la dezbateri, în majoritate elevi din clasele a IX-a și a X-a.
Programul pregătirilor pentru competiție a fost unul intens întrucât elevii se antrenează încă din luna octombrie, participând la o serie de training-uri inițiatice și două meciuri de antrenament săptămânale.
Printre moțiunile dezbătute în cadrul competiției s-au regăsit: “interzicerea expunerii de către mass-media a unor elemente din viața privată a politicienilor”, “interzicerea organizării unor evenimente sportive mari (campionate mondiale, Jocurile Olimpice etc.) în țările unde se comit abuzuri grave ale drepturilor omului”, “refuzul locurilor speciale din licee, Parlament etc. de către persoanele care aparțin unui grup minoritar, etnic sau rasial” și altele.
Competițiile de dezbateri sunt o oportunitate pentru tineri de a își dezvolta abilitățile de gândire critică, argumentare și lucru în echipă, precum și o șansă pentru aceștia de a își îmbogăți cultura generală cu noțiuni din toate domeniile vieții cotidiene: politică, economie, filosofie, societate, relații internaționale etc..