Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Suceava au reținut un primar de comună în cursul zilei de miercuri, 20 decembrie, iar joi acesta a fost dus la instanță cu propunere de arestare preventivă. Eugen Nechita, primar al comunei Drăgușeni, județul Botoșani, este acuzat de comiterea infracțiunii de trafic de influență. Un judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Suceava a admis propunerea procurorilor DNA Suceava și a emis mandat de arestare pentru 30 de zile, soluție care nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel.
”În cursul anului 2020, inculpatul Nechita Eugen ar fi pretins și primit de la două persoane suma de 2.000 de euro, pentru a-și exercita influența pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenți din conducerea Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga, județul Botoșani, pentru ca aceștia să dispună angajarea unei rude a persoanelor respective pe un post de asistent medical.
Promisiunea făcută de inculpat nu ar mai fi fost adusă la îndeplinire, postul respectiv fiind ocupat, printr-un transfer, de către o altă persoană. Inculpatului Nechita Eugen i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, se arată într-un comunicat al DNA Suceava.
Procurorii mai spun că în acest caz au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție. De asemenea, au făcut precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Primarul arestat joi face parte din același dosar în care săptămâna trecută au fost emise mai multe mandate de arestare în cazul de corupție de la Spitalul Județean Botoșani privind fraudarea unor concursuri de angajare.