Cu lacrimi și durere în suflet, părintele profesor Ionuț Silvestru Țurcă a fost condus joi pe ultimul drum

Lacrimi și durerea despărțirii s-au revărsat joi în comunitatea Bisericii Sf. Gheorghe din Mitocu Dragomirnei, acolo unde părintele profesor Ionuț Silvestru Țurcă a fost condus pe ultimul drum. Părintele Vicar Damaschin Dorneanul, de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, împreună cu preoți profesori de la alte eparhii din țară, alături de o mare de preoți, veniți din împrejurimi sau chiar din parohii îndepărtate ale județelor Suceava și Iași, împreună cu credincioși veniți de pretutindeni, au asistat la slujba arhierească oficiată începând cu primele ore ale dimineții. După Sfânta Liturghie a avut loc slujba de înmormântare, părintele fiind înhumat în mormântul amenajat în curtea bisericii unde a slujit ca preot aproape 5 ani.

·        Omagii aduse de cei care l-au prețuit pe părintele Ionuț Silvestru Țurcă

Sicriul cu trupul părintelui profesor Ionuț Silvestru Țurcă a fost privegheat în rugăciune de la sosirea acestuia, în cursul serii de marți, când familia împreună cu întreaga comunitate și preoții apropiați s-au mobilizat într-o organizare exemplară. La capul părintelui au stat în permanență soția și cei doi copii, cei din familie, precum și prieteni dragi, care l-au omagiat cu frumoase jerbe de flori albe. O emoționantă slujbă de priveghere a avut loc în cursul serii de dinaintea înmormântării, când au fost prezente personalități religioase și politice din municipiul Suceava, oameni cu care părintele profesor a lucrat și care au avut despre el doar cuvinte de recunoștință.

Părintele Viorel Ilișoi, preot consilier la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a spus despre marele dispărut: ”A fost un om înzestrat de Dumnezeu cu multe daruri, în primul rând cu multă inteligență pe care a folosit-o și a înmulțit-o. Nouă, celor care l-am cunoscut, nu ne rămâne decât să-l purtăm în inima noastră, să-l purtăm în rugăciunea noastră, a bisericii, pentru ca Bunul și Milostivul Dumnezeu să se milostivească de sufletul său și să-l așeze acolo unde nu este durere, nu este întristare și suspin.”

Emoționant a fost și momentul alocuțiunii părintelui catolic Paul Mârț, profesor la Institutul Franciscan din Roman, care a trăit din plin comuniunea și fraternitatea cu părintele Silvestru Țurcă și a vorbit la finalul slujbei de priveghere despre personalitatea celui dispărut: ”Permiteți-mi să aduc și omagiul nostru pentru cel care va fi mereu pentru noi, părinții franciscani de la Institutul Teologic din Roman, părintele Silvestru. L-am cunoscut ca un profund teolog și ca un frate, iar dincolo de toate, durerea noastră personală e aceea că împreună cu părintele am simțit, vă spun sincer, durerea de a nu sluji împreună cu dumneavoastră. Am avut ocazia să merg cu părintele Silvestru să ne rugăm împreună la mormântul Sf. Petru și în acea săptămână am putut cunoaște marea inimă a părintelui. Generozitatea lui pornită din inimă și care vorbește de deschidere m-a făcut astăzi să vin să-l văd pentru ultima dată și în egală măsură să-i mulțumesc pentru mărturia frumoasă de deschidere, de inimă largă. El a știut mereu să râdă de ceea ce-l făcea să sufere și numai el a știut poate clipele de durere și suferință și ce înseamnă să câștigi fiecare zi. Dincolo de umor a știut mereu, în credința sa puternică, să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru fiecare zi, iar noi ne-am bucurat de înțelepciunea sa și de inima sa mare.”

·        Preotul profesor a fost înhumat în curtea Bisericii ”Sf. Gheorghe” din Mitocu Dragomirnei

Într-o frumoasă predică rostită la finalul slujbei de înmormântare, părintele vicar Damaschin Dorneanul a vorbit celor prezenți despre viața plină de dragoste și lumină a părintelui, despre căldura semănată în sufletul elevilor pe care i-a păstorit la seminar și nu numai acolo. Un om mare, un om care a fost dăruit, un om care a dăruit, iar darurile lui nu pot fi oprite deodată cu cele petrecute în dureroasa zi de 18 decembrie.

”Șef al primei promoții de elevi seminariști care au urmat cursurile la Seminarul din Suceava, între 1992-1997, el a intrat primul pe listă la Facultatea de Teologie ”Iustinian Patriarhul” din București, pe care a absolvit-o tot ca șef de promoție, în paralel cu studii de psihologie și sociologie la aceeași universitate. Părintele a iubit așadar cartea, a extins orizontul căutărilor și a arătat că respiră aer proaspăt. Fidel tradiției și deschis noutății, dialogului și ieșirii din posibilul ghetou al certitudinilor, părintele știa a discuta și cu slujitori din alte strane de credință, admirând deopotrivă picturi vechi ale bisericilor moldave și frescele Veneției ori penelul lui Michelangelo. Toate aceste daruri primite și cultivate cu osteneală, cu multă iubire și dăruire nu le-a ținut doar pentru sine, ci le-a pus în slujirea altora mai întâi la catedră, la seminarul teologic sau la școli importante din țară. Peste tot același atipic, familiar, entuziast, inspirator și creator de emulație, mai mult frate, părinte, confesor decât dascăl aspru. Prietenos și exigent, cu pieptar bucovinean peste reverenda preoțească și arătând că pălăria, oarecum boemă, poate face casă bună cu crucifixul de pe piept totdeauna purtat, mărturisitor al trăiniciei credinței.”, a mărturisit despre el părintele vicar Damaschin Dorneanul.

Un mare dar, al preoției, l-a primit părintele Silvestru prin mâinile vrednicului părinte arhiepiscop Pimen Suceveanul. După ce a trecut prin multe experiențe intelectuale, duhovnicești sau administrative și nu gustase din acest pahar de a fi în mijlocul unei comunități, de a transmite starea sa sufletească și de a avea ucenici duhovnicești, în anul 2018 părintele a preluat Parohia Sf. Gheorghe din Mitocu Dragomirnei. A iubit și aici oamenii, a vorbit pe înțelesul tuturor, a lucrat împreună cu oamenii, înfrumusețând Casa Domnului.

În cei 46 de ani, părintele Silvestru a învățat multe de la dascăli, de la oameni, de la viață, dar nu a mai ajuns să învețe cum să-i devină viața îndelungată în zile și să trăiască frumos bătrânețea. E greu de înțeles cum l-a chemat Domnul mai tânăr cu vârsta, dar copt în gândire și în faptele sale. Să trăim cu nădejdea că moartea nu va putea curma amintirea lui, vigoarea și lucrarea sa, iar aceste daruri primite, lucrate și rodite nu vor pleca împreună cu părintele, ci vor rămâne cu noi, pentru a lucra pe mai departe. Odihnă veșnică, Părinte Silvestru!