Așa cum mărturisește autorul, expoziția de pe simezele Galeriei de Artă „Ion Irimescu” din Suceava este o secvență a unei preocupări conceptuale dezvoltate pe parcursul mai multor ani. Deloc de neglijat în construirea discursului plastic, vizitele de lucru și vizionările de expoziții din lume pe care autorul le-a făcut au determinat reformularea sau găsirea unui răspuns/semn personal referitor la una dintre formele arhetipale ale lumii – reprezentarea principiului feminin. Cu semnificație protectoare sau provocatoare, celestă sau malefică, acest principiu stăpânește dintotdeauna existența umană.
Femininul este declanșatorul schimbării, generatorul de viață, partea ascunsă și neprevăzută a lumii. În toate culturile lumii, principiul feminin balansează material sau imaterial dimensiunea temporală a toate câte sunt. Este încărcată de semnificații, ca exemplu povestea Persefonei, fiica Demetrei și a lui Zeus, cea care șase luni din an este în lumea aceasta, ființă de lumină și rod, iar celelalte șase luni este în lumea lui Hades, a celor din cealaltă lume, mijlocind trecerea sufletelor în lumea de apoi.
Fațetele multiple prin care figura feminină a fost reprezentată în istoria artelor povestesc despre nevoia de referință nu doar la un principiu ezoteric, ci și la unul foarte terestru, foarte profund, ca adevăr al ființei existențiale. Interesant este faptul că, parte din pricini istorice, sociale sau doar antropologice, figura feminină este un item de reprezentare aparținând mai cu seamă admiratorilor săi, partenerilor și jumătăților masculine. Abia în ultimele secole istorice au început să devină semnificative opere artistice semnate de artiste care să povestească din punctul lor de vedere despre naștere, emoții, iubire, trăire erotică, viața cotidiană.
Cu certitudine, însă, (iar asta este o problemă de dezbatere estetică foarte contemporană) figura trupului feminin s-a modelat de-a lungul istoriei vizuale, prin ochii admiratorilor creatori artiști. Vorbim despre formă, atitudine, dorință, idealizare, compasiune, iubire și, cu câteva excepții, cum spune John Berger, interiorul emoțional. Nu este, deci, de mirare, că un plastician, artist vizual prin excelență, să abordeze acest subiect oarecum tabu în contextul unei perioade destul de dramatice spiritual ca aceea în care ne-am format ca artiști, a doua jumătate a secolului trecut și puțina parte a celui pe care-l cuantificăm acum. Timpurile drastice nasc oameni puternici și rafinați motivațional. Așadar, un adevărat curent vicios iconoclast al epocii angajate politic a făcut ca reprezentarea trupului uman să fie decadentă și înfierată cu mânie proletară sau, altfel spus, ocultată cu bună-știință. Dar atunci când haosul, alienarea și descompunerea ating maximul de manifestare, iluminarea vine din ancorarea în structurile fundamentale, arhetipale, forme de manifestare de dincolo de uman. Acestea au o preexistență dincolo de orice am dobândi sau formata noi ca oameni.
Artistul manifestă lumea așa cum o simte, prin ceea ce se autodefinește: educație, cultură, personalitate, alegere conștient asumată. Aproape niciodată nu putem recunoaște un moment de felul acesta atunci când suntem implicați îndeaproape în derularea lui. Dar rolul unui vernisaj este chiar acesta, al atragerii atenției asupra unui moment important, remarcabil, în care un artist își asumă un concept pe care-l construiește și pe care-l experimentează.
Sebastian Rațiu mijlocește o comunicare cu semne plastice prin care exprimă „stări de frică, dragoste, fragilitate, bucurie...”. Sunt închipuite din euritmia gestului pictural și grafic personaje fără de chip, dar care prin elegante curbe și drepte atent caligrafiate pe suport povestesc tainic despre o întreagă lume emoțională. Expoziția ar putea fi gestualistă, dacă nu s-ar ivi dintre tușe lumini și tonuri tandre, personajele feminine prinzând pe formele lor o linie melodică cu sunet grav și puternic, venit din timpuri arhetipale. Nihil sine Deo, iar creația divină în reprezentarea sa deplină nu poate exista fals pudic pentru că, de fapt, păcatul stă în ochiul privitorului. Artistul este dincolo de păcat, cel care privește cel mai aproape de felul divin creația a toate câte sunt. Sebastian Rațiu privește această parte a creației cu un ochi sensibil, tandru, înțelept și cizelat în ani de studiu și înțelegere. E o abordare iscată din căutarea autenticității, un pseudo-performance cu tente gestualiste, cum spuneam, dar care pune problema unui gest iremediabil lansat, de necorectat, care ființează ca semn al momentului prins pe suportul pictural. Performance-ul acesta, în intimitatea atelierului, este un fel de prelungire a aceluia de pe scenă, un martor al trăirilor absolute și al comunicării directe cu spiritul pe care doar artistul le poate recunoaște sau înțelege. Subiectul nu are relevanță, sau are în măsura în care semnul rămas este înțeles de cei care privesc. Iar aici, privind lucrările propuse de artist, înțelegem că lumea poate rămâne, poate fi salvată, poate merge mai departe, pentru că ancorele noastre arhetipale încă pot fi accesate. Aceasta este, în câteva cuvinte, expoziția personală de grafică și pictură a artistului Sebastian Rațiu, din acest început de decembrie 2023.
Camelia Sadovei, artist plastic, președinta Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici din România