Elevii claselor a XI-a de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava organizează joi, 14 decembrie, un spectacol caritabil, bal inspirat de povestea Micului Prinț din romanul scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry.
De la ora 18:30, Casa de Cultură a Sindicatelor va fi gazda unui întreg scenariu ce îi are ca protagoniști pe tinerii ștefanişti ce pornesc într-o frumoasă călătorie, alături de Micul Prinț. Elevii vor spune povestea primului Crăciun al personajului, surprinzându-l pe acesta în diverse ipostaze.
De asemenea, de pe scenă nu vor lipsi momentele artistice – teatru, dans, muzică.
Spectacolul se adresează ștefaniștilor, dar și tuturor sucevenilor, indiferent de vârstă, iar accesul se face pe baza unei invitații în valoare de 30 de lei.
Theodora Balan, Sabina Lissov, Sabina Bezercu, David Rusu, Andrei Voloșen, Sebiana Pînzariu, Eric Voitchevici și Andrei Voloșin, din clasa a XI-a, principalii organizatori, ne-au declarat că banii proveniți din vânzarea biletelor vor fi direcționați către o colegă cu o situație de sănătate delicată, care are nevoie de tratament în străinătate.