Retipărirea cardurilor de sănătate a început și primul lot ar fi trebuit să fie livrat în județe până în data de 30 noiembrie a.c., conform unui comunicat al Ministerului Sănătății, dar până la acest moment în județul Suceava noile carduri nu au ajuns.
Directorul Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, Cristi Bleorțu, a declarat, marți, că noile carduri sunt pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani şi/sau au dobândit calitatea de asigurat ulterior momentului distribuirii inițiale, respectiv emisiunea de carduri din 2014. De atunci au mai fost emise sporadic carduri sau duplicate pentru asigurații care le-au pierdut.
Cardurile emise până la data de 31 iulie 2018 sunt valabile 7 ani de la emitere, a precizat directorul Bleorțu.
În ceea ce privește noile carduri, primul lot care va fi livrat către Casele Județene de Asigurări de Sănătate va fi de 200.000 de carduri, iar al doilea, similar ca număr, are termen de livrare data de 15 decembrie a.c.. Bugetul alocat pentru tipărirea celor 400.000 de carduri este de aproximativ 5,5 milioane lei. În următorii 3 ani ar trebui să se tipărească 1,2 milioane de carduri de sănătate. Comunicatul Ministerului Sănătății spune că distribuirea cardului de sănătate va fi realizată de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Emisiunea precedentă a fost livrată către asigurați prin poștă. Între Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Poștă a fost încheiat un contract, apoi cardurile s-au trimis în județe și doar cele care nu au fost primite de către asigurați (refuz sau lipsă de la domiciliu) au ajuns la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.
Cardul de sănătate este instrumentul prin care se face dovada calității de asigurat la accesare serviciilor medicale și care confirmă prezența asiguratului la unul din furnizorii de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate.