O tânără în vârstă de 18 ani, din Suceava, a primit de ziua onomastică, de la neurochirurgii de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” din Iași, ceea ce aceștia au numit „cadoul vieții”, „o a doua șansă la viață”.
Neurochirurgii de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași au intervenit miraculos, reușind să îi salveze viața prin îndepărtarea unei tumori periculoase de pe creier. Managerul spitalului, conf. univ. dr. Lucian Eva, a declarat, luni, pentru Monitorul de Suceava, că pacientă este conștientă, în stare foarte bună și se așteaptă rezultatul examenului anatomopatologic. „S-a intervenit chirurgical. S-a reușit o rezecție maximală, microscopic totală a acestei tumori, cu o evoluție foarte bună postoperatorie. Din punctul nostru de vedere, prognosticul este favorabil. Tumora este, probabil, de grad intermediar, 2 sau 3, așteptăm confirmarea de la laborator, care va fi în circa două săptămâni. Va trebui să facă radioterapie și chimioterapie, dar suntem optimiști”, a spus conf. univ. dr. Eva.
Pe pagina de Facebook a spitalului, medicul a scris că Andreea își dorește o carieră de fizician. Tânăra a fost adusă în stare gravă la spitalul din Iași, unde a fost diagnosticată cu o tumoră la nivelul creierului mic și echipa de neurochirurgi a decis să intervină chirurgical. „Din păcate, nu am putut să-i facem ventriculostomie endoscopică, adică o cale anatomică de deblocare a lichidului cefalorahidian, din cauza faptului că spațiul era atât de comprimat încât nu permitea introducerea unui endoscop de 4 mm diametru. Împreună cu echipa medicală pe care o coordonez, ne considerăm niște oameni normali care facem ceea ce trebuie să facă un medic. Pentru asta ne-am educat, pentru asta am fost educați, pentru asta ne educăm în continuare și ne vom educa până nu vom mai putea ține bisturiul în mână. Obligația noastră morală față de semenii noștri, față de această țară, este să dăm înapoi ceea ce societatea ne-a putut oferi. Adică ne-a oferit un sistem de învățământ în care să ne educăm, ne-a oferit posibilitatea să ne practicăm meseria așa cum ne dorim, să avem toate dotările necesare și cred că este normal și firesc să se întâmple lucrul acesta. A fost o săptămână lungă pentru noi, pentru că fiecare caz l-am tratat cu toată seriozitatea, cu toată responsabilitatea și am depus eforturi, atât fizice, cât și psihice, ca lucrurile să meargă așa cum trebuie”, a declarat dr. Eva.
Medicii ieșeni au reușit să efectueze cu succes această intervenție chirurgicală delicată, oferindu-i tinerei șansa unei vieți sănătoase. „Andreea, acum în procesul de recuperare, și-a refăcut planurile pentru viitor. Cu o determinare sporită și o nouă apreciere pentru viață, tânăra își dorește să devină fizician și să exploreze misterele universului. Visul ei este să urmeze studii de fizică la o universitate de prestigiu, iar prima provocare pe care o are în față este examenul de bacalaureat. Povestea tinerei este un exemplu elocvent al puterii medicinei și a dorinței de a trăi, oferind inspirație și emoții tuturor celor care au fost martori la lupta ei și la renașterea ei miraculoasă”, scrie pe pagina spitalului.
Aici sunt redate, de asemenea, declarații ale tinerei și ale mamei ei. „Încep să mănânc din nou. Îmi revin. Greu. Nu știu. Nu mă așteptam să fie o problemă atât de mare. Eu știam că am probleme de mult timp și nu aveam echilibru și îmi tremura mâna, dar nu știam că am această problemă, atât de gravă”, a afirmat Andreea.
Mama ei, Mihaela, și-a exprimat recunoștința pentru efortul făcut de medici pentru salvarea vieții fiicei ei. „Domnul doctor a primit vestea doar prin telefon de la Suceava, nici măcar nu aveam loc în secția dumnealui. Au preluat-o, iar a doua zi i-au făcut drenajul pentru că presiunea în creier era foarte mare și, după două zile, au operat-o. Operația a fost destul de dificilă, pentru că ne-a explicat domnul doctor că celulele care susțineau creierul erau foarte afectate. Fără operație, nu ar fi supraviețuit. (...) Mulțumim pe această cale tuturor medicilor, oamenilor deosebiți, oamenilor implicați, oamenilor care au făcut totul nu doar pentru ea, ci pentru toți. Sunt îngeri și redau viața. Respect pentru mâinile lor. Dumnezeu lucrează prin mâinile lor, oameni deosebiți, oameni care fac ceea ce le place și cu adevărat au nevoie oamenii. Am plecat de acasă și nu ne-am mai întors, am ajuns aici, cred că ghidați de Dumnezeu. Era singura șansă, singura posibilitate ca să trăiască. O minune. O minune în fața lui Dumnezeu, o minune că trăiește, o minune că au primit-o atunci, la 18 ani, și o minune că trăiește și acum. A renăscut a doua oară. Abia începe viața. Mulțumim că ne-a dat șansa asta să înceapă a doua viață. Viața ei. Să simtă și ea că oamenii sunt minunați, sunt aproape de ea și o susțin. Este un copil deosebit. Așteptăm să dea bacalaureatul, este în clasa a XII-a. Cu tot respectul cuvenit, am simțit că Dumnezeu lucrează prin mâna domnului doctor. Au fost decizii luate în fracțiuni de secundă, de care dumnealui a trebuit să se ocupe și de care a depins viața oamenilor. Este un om deosebit. Un respect aparte pentru întreaga echipă. Toți au fost implicați și ne-au susținut și încurajat de fiecare dată. Ne-au explicat toate riscurile și ne-au încurajat. Cu toate acestea, nu am gândit nici o clipă în termeni negativi. Știam că sunt oamenii care pot să facă minunea. Și au reușit!”, a spus mama tinerei salvate.