Bilanț tragic după un accident care a avut loc în seara zilei de duminică, 3 decembrie, pe drumul comunal 65, care leagă localitățile Dumbrăveni și Bursuceni. O tânără de 24 de ani a murit la locul impactului, iar celelalte trei persoane implicate în accident au fost transportate la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava cu răni grave.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, medicul Dan Teodorovici, cei trei răniți aveau leziuni grave. Astfel, un tânăr de 17 ani a ajuns în stop cardio-respirator cu manevre de resuscitare în curs, politraumatizat, traumatism cranio-cerebral grav, contuzii pulmonare, multiple fracturi și a rămas internat pe secția de ATI-neurochirurgie cu prognostic rezervat. Un tânăr de 24 de ani politraumatizat, cu traumatism cranio-cerebral grav, contuzii pulmonare, multiple fracturi care a rămas internat pe secția de ortopedie. De asemenea, un tânăr de 21 de ani politraumatizat, cu traumatism cranio-cerebral, contuzii pulmonare, multiple fracturi, unele deschise și care a fost dus în sala de operații, la ortopedie
Toate cele patru persoane au rămas încarcerate după ciocnirea violentă a două autoturisme. La fața locului a fost o adevărată desfășurare de forțe, iar pentru a-i ajuta pe cei implicați în accident au mers pompierii militari, cu două autospeciale pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza acestui teribil accident.