Bărbat prins sub un tractor care s-a răsturnat

Tractor răsturnat
Tractor răsturnat

Un bărbat în vârstă de 26 de ani a fost prins sub un tractor care s-a răsturnat pe un câmp. Incidentul s-a întâmplat în cursul zilei de sâmbătă în satul Valea Glodului, din comuna Vulturești. În tractor se aflau două persoane, iar vehiculul agricol circula pe un teren accidentat în momentul în care nu a mai putut fi controlat de cel care îl conducea. Unul din cei doi ocupanți a reușit să sară înainte ca tractorul să se răstoarne. Al doilea a fost prins sub tractor și a fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare pentru a fi extras. A durat zeci de minute pentru a fi scos de sub utilajul agricol, dar în momentul în care a fost preluat de echipajele medicale sosite la fața locului era conștient și cooperant. Bărbatul care avea multiple traumatisme, a fost preluat de către echipajul SMURD TIM, care l-a stabilizat, iar apoi l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava. Cel de al doilea bărbat, în vârstă de 45 de ani, a primit îngrijiri medicale de la pompierii paramedici SMURD. Avea mai multe contuzii la nivelul capului și alte escoriații, însă a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Tractor răsturnat
Tractor răsturnat
Tractor răsturnat
Tractor răsturnat
Tractor răsturnat
Tractor răsturnat
Tractor răsturnat
Tractor răsturnat
Tractor răsturnat
Tractor răsturnat
Tractor răsturnat
Tractor răsturnat
Tractor răsturnat
Tractor răsturnat

Recomandări

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană

Bucovina Ultra Rocks: Un concurent a decedat după ce a fost lovit de un copac, din cauza unei furtuni puternice

Bucovina Ultra Rocks: Un concurent a decedat, după ce a fost lovit de un copac, din cauza unei furtuni puternice
Bucovina Ultra Rocks: Un concurent a decedat, după ce a fost lovit de un copac, din cauza unei furtuni puternice