Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a semnat, miercuri, ordinul de demitere din funcție a primarului comunei Sucevița, Dorin Ioan Pînzar, după ce acesta a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Alexandru Moldovan a precizat că ordinul pentru încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de primar a fost semnat ca urmare a condamnării lui Dorin Ioan Pînzar la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei, conform Deciziei Curții de Apel Suceava – Secția penală nr. 1642 pronunțată la data de 23.11.2023 în dosar nr. 3019/285/2022. Alexandru Moldovan a precizat că pe durata vacantării funcţiei de primar al comunei Sucevița, atribuţiile acestuia vor fi preluate de către viceprimarul Gheorghe Hrehoriuc. „Prefectul îndeplineşte, în temeiul legii, o formalitate necesară în vederea asigurării funcţionării autorităţii administraţiei publice în condiţii de imparţialitate, fără a fi pusă în discuţie crearea unui raport de subordonare între primar şi prefect şi fără ca prefectul să se substituie unei instanţe judecătoreşti în înfăptuirea justiţiei”, a transmis Prefectura Suceava într-un comunicat de presă. Potrivit aceleiași surse, ordinul emis de prefect în exercitarea acestei atribuţii legale este un act administrativ de autoritate, cu caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi subiective, în sensul că prin acesta se ia act de o situaţie juridică preexistentă, clarificându-se şi definitivându-se astfel raporturi juridice stabilite anterior, prin alte acte juridice.
De precizat că ordinul prefectului ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare.
Reamintim că Dorin Ioan Pînzar a fost condamnat de Curtea de Apel Suceava la pedeapsa de 1 an de închisoare, cu suspendare, și un termen de supraveghere de 2 ani de zilepentru conducere sub influența alcoolului. Decizia este definitivă în această formă și impune primarului mai multe obligații și restricții.
Pe 17 martie 2022, în jurul orei 3.30, în urma unui apel la 112, care anunțat că primarul din Sucevița conduce băut, un echipaj de la Secția Rurală Marginea a efectuat semnale de oprire șoferului unei Dacii Logan. Șoferul a oprit, fiind identificat în scurt timp în persoana lui Ioan Pînzar, care a prezentat la control documentele personale și ale mașinii. Problema lui Ioan Dorin Pînzar, primarul comunei Sucevița, era că mirosea a alcool.
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că acesta avea concentrația de 0,86 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Primarul a fost condus la Spitalul municipal Rădăuți, pentru a i se recolta probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Probele de sânge recoltate au indicat o alcoolemie mare, respectiv 2,29 la mie prima aprobă și 2,05 la mie a doua probă.