Un adolescent în vârstă de 17 ani s-a ales cu dosar penal după ce a furat din curtea casei mașina deținută de mama lui și a plecat la plimbare pe străzile din comuna Mitocu Dragomirnei. S-a întâmplat în noaptea de duminică spre luni, iar la un moment dat, autovehiculul marca VW Passat la volanul căruia urcase adolescentul a fost scăpat de sub control și a lovit puternic o troiță din satul Dragomirna, de pe strada Fântâna Doamnei. Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate în zonă se vede cum din mașină coboară două persoane. Este vorba de șoferul de ocazie și un prieten în vârstă de 15 ani luat pe traseu pentru plimbarea nocturnă. În tentativa de a scăpa de consecințele penale, cei doi minori smulg numerele de înmatriculare și fug ieșind din raza de vizibilitate a camerei de supraveghere. Lucrurile s-au lămurit a doua zi, iar acum adolescentul care a luat mașina mamei pentru a pleca la plimbare este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ”furt în scop de folosință” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.