Elev sergent major Silviu Ionuț Curic, de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung, a obținut premiul I la Concursul de istorie „1 Decembrie - Ziua Națională a României”, secțiunea dedicată colegiilor militare. Elevul ștefănist a fost coordonat și pregătit de către profesorul Petrică Ciocan.
Competiția, organizată de Divizia 2 Infanterie „Getica", în parteneriat cu Fundația „Mareșal Alexandru Averescu" și cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, s-a desfășurat la Baza Aeriană de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic „Aurel Vlaicu” de la Boboc, la finele săptămânii trecute.
„Mă bucur că am avut onoarea de a participa la acest prestigios concurs de istorie. Subiectul care m-a călăuzit în fascinanta călătorie în timp a fost perioada tumultoasă a României între anii 1941 și 1944, în care s-a încercat redobândirea teritoriului național. Acest concurs a reprezentat un exercițiu prin care noi, concurenții, ne-am putut apropia mai mult de trecut, oferindu-ne o perspectivă mai profundă asupra identității noastre naționale. Vreau să dedic această performanță domnului profesor Petrică Ciocan, fără de care nu aș fi reușit această realizare”, a menționat Silviu Ionuț Curic.
În competiție au mai participat elevii colegiului Teodora Huțuleac și Lucian Neagu.